Dana Budeanu, aniversarea vârstei de 46 de ani, la bogați. Din păcate, bogații au făcut o gafă -Foto

Dana Budeanu își serbează ziua de naștere la bogați. Mai exact, vedeta se află într-un loc exotic, unde oricine și-ar dori să ajungă. Aceasta a împlinit 46 de ani și a primit un tort deosebit. Singura problemă este că „bogații” au făcut o gafă. Pe tort scria „Nimic fără dumnezeu”, adică cu „d” mic. Corect era de fapt „Nimic fără Dumnezeu”. În rest, totul a fost la superlativ, iar Dana Budeanu a fost impresionată de gest.
Primul critic de modă din România s-a bucurat și de un buchet imens de flori albe, pe care l-a arătat și fanilor săi.
Pentru acest eveniment, vedeta a îmbrăcat o rochie superbă, lungă, de culoare albă, cu o crăpătură îndrăzneață pe piciorul stâng și modele naționale negre în partea de sus. Vedeta și-a pus și o dorință și a suflat într-o lumânare în formă de spirală.
La zi aniversară, Dana Budeanu a ales să transmită și un mesaj din suflet pentru toți prietenii ei, cărora le-a amintit că cel mai important pentru ea a fost și este să aibă sufletul fericit.
„De când îmi amintesc, am fost mereu un suflet fericit. De când nu-mi amintesc, dar mi se povestesc… am căutat mereu să-i fac pe cei din jur fericiți.
Am luat mereu fericirea ca pe o datorie pe care o am față de toți cei pe care i-am întâlnit… o datorie față de fiecare teamă a celor care de mici au ales frica… a celor mulți, cărora le-am spus că aceasta nu există…”, și-a început vedeta mesajul.
Dana Budeanu îi sfătuiește pe toți fanii săi să nu se simtă singuri, pentru că toți ne naștem „cu Dumnezeirea în noi” și suntem „adevărul absolut și echilibrul perfect a tot ceea ce este sfânt”. De asemenea, designerul e de părere că orice minune se sfârșește atunci când o persoană se umple de frici.
„Iisus le spunea oamenilor „nu vă temeți…!”. Nu vă temeți! Nu există nimeni și nimic peste ceea ce puteți singuri, peste ceea ce vedeți singuri, peste ceea ce simțiți singuri! Ne naștem cu Dumnezeirea în noi!
Ne naștem din Numele Tatălui și Al Fiului și Al Sfântului Duh! Cum să ne temem? De cine? De ce? Suntem adevărul absolut și echilibrul perfect a tot ceea ce este Sfânt!
Minunile se sfârșesc atunci când începem a ne teme, căci ne temem de fapt de noi, de cât de fantastici suntem, de cât de puternici și de buni și de curajoși și de unici!
Teama de a fi diferit e teamă de a fi ales! Dumnezeu ne alege pe fiecare atunci când ne dă viață, iar voi îi întoarceți spatele și îi spuneți că a greșit! Îi arătați în fiecare zi că nu sunteți vrednici de a fi tot, de a putea tot, de a simți tot”, a mai spus vedeta.
Dana Budeanu și-a amintit și de un episod din copilărie când i-a spus mamei că „oamenii proști sunt nefericiți. Vedeta i-a rugat pe fanii săi să citească, să fie fericiți și să alunge orice temere.
„Mi-a fost mereu rușine să nu fiu fericită de mică. N-am înțeles niciodată tristețea, n-am știut niciodată să mă port cu ea. Când aveam doar nouă ani, scriam într-un carnețel tot felul de prostii și i le citeam mamei. Într-o zi i-am spus: că doar oamenii proști sunt nefericiți! Mama mi-a spus atunci că oamenii proști sunt cei necitiți… necitiții sunt nefericiți. Astăzi mă uit în jur și constat că nu cunosc niciun citit nefericit.
Mi-am dorit mult să citiți…voi toți cei care astăzi sunteți cu noi aici… să citiți și să fiți fericiți! Să citiți și să mă credeți că teamă nu există! Să citiți și să vă alegeți, asa cum El ne-a ales pe toți!
Mi-am dorit mult să vedeți ce vad eu în voi toți…magie și veselie și putere și candoare și viziune și imaginație și iubire și viață… Și am reușit”, a fost mesajul Danei Budeanu la zi aniversară.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook