Așa cum vă amintiți, Dani Mocanu și fratele său au fost săltați direct de la aeroport și acuzați de tentativă de omor în cazul bătăii de la Pitești. Victima, un bărbat pe care cei doi plănuiseră în detaliu să îl linșeze, nu a îndrăznit nici până azi să depună reclamație la poliție, chit că s-a plimbat prin două spitale și nu e în condiția cea mai bună. Poliția însă s-a autosesizat și a stabilit că altercația extrem de violentă a fost cu premeditare, așa că a încadrat fapta fraților Mocanu la tentativă de omor.
Dani și fratele său, anchetați pentru tentativă de omor
Ceea ce înseamnă că anchetarea agresorilor merge înainte chiar dacă victima nu depune plângere. Miercuri seara, Tribunalul Argeș a decis măsurile ce se impun în legătură cu dani Mocanu și fratele său. Dani Mocanu va fi plasat în arest la domiciliu, a hotărât Tribunalul Argeș, după bătaia din benzinăria din Pitești. Pe numele fratelui său s-a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cei doi au fost reținuți miercuri și prezentați instanței, unde procurorii din Argeș au cerut arestarea ambilor pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Dani Mocanu, 30 de zile arest la domiciliu
Amintim și că poliţiştii s-au autosesizat în acest caz și au deschis dosar penal pentru infracţiuni de tentativă de omor şi tulburarea ordinii și liniştii publice în urma unui scandal care a avut loc în noaptea de joi spre vineri într-o benzinărie din municipiul Piteşti, în urma căruia un bărbat a ajuns la spital, fiind rănit foarte grav la cap.
Scandalul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 august. Un apel la 112 a anunţat că mai multe persoane se bat, însă la sosirea echipajelor de poliţie, nimeni din cei implicaţi nu mai era acolo.
Ulterior, victima, un bărbat care prezenta lovituri grave la cap, produse în urma incidentelor de la benzinărie, a ajuns la n spital din municipiu, iar medicii, așa cum le cere protocolul, au anunțat poliția. Inițial oamenii legii au deschis dosar penal, vizând infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Duminică, Poliţia şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş au anunţat că cercetările au fost extinse, fiind investigată şi infracţiunea de tentativă de omor, după ce, avansând cu ancheta, oamenii legii au stabilit că Dani Mocanu și fratele său premeditaseră fapta din benzinărie. Mai mult decât atât, chiar înaintea bătăii, Dani Mocanu s-a fotografiat alături de bolidul său scump, în benzinăria cu pricina, și a postat imaginea pe contul lui de Instagram.
CV penal de top: manelistul are un dosar și pentru o piesă
Dani Mocanu nu e la prima abatere. La sfârșitul lunii iulie, manelistul Dani Mocanu a fost reținut, după ce a fost ridicat de la domiciliu şi dus la audieri, în Mureş, într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase.
Anul trecut în aprilie, manelistul a fost condamnat, în prima instanță, de Judecătoria Piteşti la şase luni de închisoare cu executare într-un dosar în care era acuzat că a lansat în aprilie 2019 un videoclip pe YouTube în care incita la ură împotriva femeilor. El trebuie să plătească și o amendă penală de 15.000 de lei, instanţa obligând YouTube să retragă videoclipul „Curwa” (Official Video) Hit 2019, precum şi toate videoclipurile conexe. Procesul nu a fost încă finalizat.
Ironii către oamenii legii: „(…) Poliția nu poate!”
La sfârșitul anului 2020, manelistul a fost implicat într-un alt scandal, după ce a lansat un videoclip în care apărea un leu plin de răni și subnutrit, poliția deschizând un dosar penal pentru rele tratamente și cruzime față de animale și făcând percheziții în locuința lui Dani Mocanu.
Cântărețul a fost ulterior audiat, iar leul a fost confiscat în cele din urmă de la proprietarul său – care nega că l-ar fi împrumutat pentru videoclip. Amintim că la numai câteva zile după aceea, manelistul a publicat pe rețelele sociale o fotografie în care apărea alături de un pui de căprioară, transmițându-le un mesaj plin de ironii oamenilor legii: „Moș Nicolae, te rog frumos arestează-mă tu… că Poliția nu poate!”.
„Manelistul lui Dumnezeu” are pile: un dosar penal de agresiune a unui sportiv, tergiversat trei ani
În timp ce în dosarul de trafic de persoane așteaptă să i se prescrie faptele, Dani Mocanu a fost citat în primăvara acestui an într-un alt caz penal, în care este acuzat că a mutilat un fotbalist. Trebuie spus însă, așa cum au dezvăluit jurnaliștii de la Spynews.ro, că în acest caz anchetatorii „lucrează” de trei ani. În martie, victima, Alex Richard Podar Petho, un sportiv de performanță din Târgu Mureș, a obținut o decizie judecătorească de urgentare a anchetei, după ce Polița și Parchetul au ținut dosarul la sertar aproape trei ani.
Pentru alte fapte, Dani Mocanu riscă pușcăria, el fiind prins la volan fără permis în nenumărate rânduri. Cu toate acestea se pare că a avut mereu „o steluță norocoasă”, astfel că, în toți acești ani, nu a ajuns după gratii. Nici măcar acum, când e cercetat pentru tetntativă de omor, având în sparte un adevărat CV infracțional, oamenii legii nu au decis că e necesar să îl trimită într-o celulă din arestul poliției Argeș, ci au preferat să-l lase să se bucure de confortul vilei sale cu lei poleiți la intrare.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook