Înscrierile se pot face online, singura condiție fiind ca aplicantul să aibă IMC (Indicele de Masă Corporală) cel puțin 30, adică să se încadreze la obezitate de grad 1. ”Vor fi selectate persoane motivate care își asumă cel puțin 3 antrenamente pe săptămână, care acceptă ajustarea porțiilor de mâncare și sunt dispuse să renunțe la alimentele nesănătoase”, anunță organizatorii.
Programul #FindYourGreatness este oferit de Smartfit, cel mai mare operator fitness din vestul țării și va include 20 de participanți care timp de trei luni vor învăța cum să piardă kilograme și centimetri câștigând în schimb încredere de sine și sănătate.
Toate vedetele au antrenor personal; care e ideea?
Când vedetele au de dat jos kilograme sau dacă vor să fie în formă maximă, apelează de fiecare dată la antrenori personali, e lucru știut. Jennifer Lopez, Madonna, Rebel Wilson, Adele sunt numai câteva exemple. Practica antrenorilor personali a devenit tot mai folosită și în sălile de sport din România.
Fie că își doresc un corp „de invidiat” pentru vară sau vor să arate bine tot timpul, bărbați și femei, de toate vârstele, apelează la antrenorii personali. Și, cu toții au aceeași replică: „merită toți banii”.
Rețete și vedete a stat de vorbă cu mai multe persoane care au antrenori personali și toate sunt foarte mulțumite de cum arată, de cum au slăbit și cum și-au conturat mușchii corporali în timp record. Ba mai mult, cu ajutorul antrenorilor, au învățat multe noțiuni de anatomie, biologie și s-au orientat spre o alimentație sănătoasă, corectă.
Unii dintre clienți sunt persoane care fac mai ales muncă de birou, iar sedentarismul și-a spus cuvântul în cazul lor. Durerile de spate, blocajele musculare au dispărut după ce au început antrenamentele alături de profesioniști. Iar corpurile au redobândit forma dorită, poate, ani la rând.
”Am 40 de ani și arăt mai bine ca niciodată. Nu am fost niciodată așa de în formă. Sunt lăudată și invidiată. Dar ideea nu e asta. Ideea e că mă simt bine, eu cu mine. Mă mișc bine, sunt, satisfăcută în mintea mea. Fără un antrenor personal nu aș fi reușit. Nu pot decât să îi mulțumesc că a intrat în viața mea”, ne-a spus una din interlocutoare.
Ce spune unul din cei mai cunoscuți antrenori personali
Omar Yazji este unul din antrenorii celebri din Timișoara. Are 24 ani, a început practicarea sportului de mic, iar de patru ani este personal trainer la Smartfit. Acesta ne-a explicat care sunt avantajele antrenamentelor alături de un antrenor personal. „Se fac în general 3 – 4 ședințe săptămânal, care durează aproximativ o oră”, a explicat antrenorul. Dacă ar fi să reducem la două cuvinte avantajul unui personal trainer am spune că te vei antrena corect și eficient.
„În primul rând, alături de un antrenor te antrenezi corect și practic elimini riscurile accidentărilor. În al doilea rând, rezultatele sunt mult mai rapide și de durată, dacă ulterior clientul are grijă la balanța odihnă – antrenament – alimentație. Când spunem antrenament corect, e vorba de alegerea unui plan personalizat de exerciții, care, prin diverse metode „lucrează”, pe rând, în mod echilibrat, toate grupele musculare ale corpului.
Rolul antrenorului personal este și acela de a face „ordine” în sensul că te ajură să scapi de kilogramele în plus, și apoi te ajută să îți și modelezi corpul armonios. De asemenea, cu ajutorul antrenorului poți deprinde regulile de bază al unui stil de viață sănătos”, a declarat Omar Yazji pentru Rețete și vedete.
Se poate realiza o schimbare în stilul de viață indiferent de numărul de kilograme
„Acest program este deopotrivă o provocare pentru echipa Smartfit și o contribuție pentru comunitatea timișoreană. Am văzut de prea multe ori cum sunt judecați oamenii cu probleme de greutate dar nimeni nu îi ajută concret. Noi vom demonstra că se poate realiza o schimbare în stilul de viață indiferent de cât de mare e numărul de kilograme în plus, că nu e în regulă să trăiești cu dureri de spate, cu picioare umflate și cu o inimă slăbită.
Am văzut în pandemie faptul că persoanele cu obezitate au constituit o categorie de vulnerabilitate, în sine. Demersul nostru este despre promovarea sănătății prin sport și alimentație echilibrată, frumusețea unui corp îngrijit fiind un bonus, nu un obiectiv”, au spus organizatorii campaniei.
Persoanele cu probleme de greutate se pot înscrie începând de azi, timp de o săptămână, rezultatele selecției urmând a fi anunțate în data de 17 iulie. Descrierea programului și formularul de înscriere sunt accesibile aici.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook