Fostul lider al PSD și iubit al Irinei Tănase și-a petrecut ziua în vila fostei soții din Alexandria, zic surse din zona politică. Acolo o fi aflat de la televizor că astrele nu sunt de partea lui, nu-i vor aduce din nu fericirea.
La București, se pare că Irina trece și ea prin momente dificile. Politicianul ar fi descoperit că tânăra iubită l-a trădat cu un bărbat mai apropiat de vârsta ei. Și-a făcut bagajele și a părăsit apartamentul în care trăiau împreună după ieșirea lui din închisoare.
Despărțirea lui Liviu Dragnea de Irina și plecarea la Alexandria
Când a fost sunată de un reporter, Irina Tănase a avut o reacție de negare:„ Dar nu înțeleg de ce mă întrebați asta? Nu m-a prins Liviu cu niciun iubit și nici nu ne-am despărțit. Nu știu de unde ați auzit dumneavoastră chestia asta. Îmi pare rău”.
Rănit grav în suflet, Liviu Dragnea și-a făcut bagajele și a plecat în Teleorman, la vila fostei soții Bombonica, pe care o părăsise când s-a îndrăgostit de Irinuca. Chiar dacă au divorțat, au rămas în relații bune, după cum povestea politicianul, în urmă cu vreo două luni, în emisiunea Ancăi Alexandrescu de la Realitatea Plus.
Tot un prieten din lumea politică susține că Dragnea se va reîntoarce curând în Capitală fiindcă are un nou partid de pus pe roate. Nu se va muta din nou cu Irina, ci va locui într-un apartament care-i aparține fiului.
Foștii iubiți au rupt legăturile și pe rețelele sociale
Liviu Dragnea a făcut un gest dur față de Irina: a șters-o din toate listele lui de prieteni de pe rețelele sociale. La rândul ei, confirmând despărțirea, Irina și-a șters cu totul contul de Instagram. Pe el posta deseori clipuri cu politicianul și chiar și declarații de dragoste adresate lui.
E pentru prima oară când Irina Tănase cedează în fața unui scandal mediatizat, și-și șterge pagina de Instagram.
Verdict nemilos pentru Liviu și Irina, scris în stele
Aspectele astrale indică faptul ca între cei doi este o incompatibilitate, a spus astrologul Marian Cojocaru în emisiunea lui Cristi Brancu, difuzată ieri de Prima Tv. Ea este prima „cititoare în stele” care a prezis, încă de când se vorbea de căsătoria lui Dragnea cu Irina, că nu sunt șanse să aibă loc.
„Era clar ca acolo se va întâmpla ceva și lucrurile vor avea o altă turnură.
Aspectul acesta al despărțirii vine pe aspectul de eclipsă de lună de acum două săptămâni și pe eclipsa de soare din urmă cu câteva zile”, a spus astrologul.
Mariana Cojocaru a dat indicațiile astrologice care nu-i fac compatibili pe cei doi: Dragnea are karma în Scorpion, iar Irina în Rac.
„Se pot împăca, dar relația nu mai are stabilitate, viitor. Nu mai există cadrul să se dezvolte relația. E ca ciorba reîncălzită. Iar atunci trebuie să fie foarte atenți că între ei exită mai multe bariere, că neînțelegerile se pot amplifica în timp și vor ajunge în același punct ca cel de acum”, a mai spus Mariana Cojocaru previziunile astrale care însoțesc cuplul Liviu Dragnea-Irina Tănase.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook