Avantajele de a fi celebru și bogat sunt nenumărate. Iar când lângă aceste atribute se adaugă și cel de fiul fostului președinte al Statelor Unite, succesul la doamne este garantat. Donald Trump Jr. profită la maxim de toate acestea, iar recent a fost văzut la un eveniment oficial la brațul unei românce.
Întâlnirea nu a avut loc în Statele Unite, așa cum ar fi fost de așteptat, ci chiar în țara vecină a României, Ungaria. Întâlnirea oficială a avut loc la Budapesta, iar temele discuției au fost, printre altele, legăturile strânse între țări, migrația ilegală, dar și opțiunile de pace în războiul din Ucraina.
Fosta ispită de la Insula Iubirii, prezentă alături de iubitul miliardar
La invitația Camerei de Comerț și Industrie, omul de afaceri Arpad Paszkany a fost și el prezent la întâlnirea oficială, la care a luat parte și premierul Viktor Orban. Arpad nu a venit singur, ci însoțit de iubita lui, Antonela Pătruț, în vârstă ce 28 de ani, cunoscută pentru rolul de ispită de care l-a jucat în ediția din 2022 a emisiunii „Insula Iubirii”.
Îmbrăcată într-o ținută sobră și totodată elegantă, Antonela a zâmbit în timp ce se lăsa fotografiată la braț cu Donald Trump Jr., care se vedea că se simte bine alături de frumoasa blondă. Arpad Paszkany, fostul finanțator de la CFR Cluj, a apărut și el în poză alături de cei doi.
Antonela Pătruț, de la chelnăriță în Italia la brațul lui Trump Jr.
Până să ajungă la brațul fiului lui Trump, Antonela Pătruț, originară din Călărași, a fost chelnăriță într-un restaurant din Florența, Italia, unde mama ei era bucătăreasă. În urmă cu câțiva ani, mama și fiica au avut o apariție la Chefi la Cuțite, unde au gătit pate de ficat.
Ulterior, în 2022, Antonela a fost una dintre ispitele de la Insula iubirii, însă concurenții au eliminat-o repede din competiție. Norocul i-a surâs însă tinerei când l-a întâlnit pe milionarul clujean Arpad Paszkany, cu care a plecat într-o vacanță romantică în Malta anul acesta în luna februarie, ulterior cei doi rămânând împreună.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook