De când s-au mutat la țară, Dragoș Bucur și Dana Nălbaru și-au împărțit responsabilitățile în gospodărie, astfel încât fiecare are rolul său bine definit. În mod evident, actorul este cel care se ocupă de tot ce are legătură cu „meșteritul”.
La acest capitol a intrat și confortul găinilor, de care Dragoș Bucur s-a îngrijit personal, astfel că le-a tehnologizat cotețul. Viața la țară nu este ușoară, mai ales când ai viețuitoare în curte. Trezitul dimineața devreme, pentru a hrăni viețuitoarele din curte, poate fi o problemă.
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru au pus ușă automată la găini
Tocmai pentru a preveni situațiile în care nu au chef să se trezească la 6 dimineața, sau pur și simplu lipsesc o zi de acasă, Dragoș Bucur a găsit o soluție ingenioasă. Este vorba despre o ușiță special concepută de chinezi, care poate fi programată pentru a se deschide și închide la o anumită oră. Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au asigurat astfel că nu riscă să lase găinile închise în coteț, sau și mai rău, să rămână pe afară noaptea atunci când ei lipsesc.
„Se întâmplă să lipsim câte o zi de acasă și atunci apare “problema găinilor” – trebuie deschisă ușa la ele dimineața devreme și închisă seara. Am găsit o soluție chinezească, sper să ne ajute ocazional, atunci când nu avem chef să ne trezim la 6 dimineața sau nu ajungem seara la timp acasă!”
Dragoș Bucur a testat sistemul
Dragoș Bucur și fiul său au făcut și un test, pentru a vedea dacă totul funcționează la parametri optimi. După ce a montat sistemul, actorul a încercat să seteze închiderea ușii, pentru a se asigura că totul este în regulă, astfel că a și filmat totul, pentru a împărtăși demonstrația cu urmăritorii de pe Instagram.
View this post on Instagram
După un minut de emoții maxime, ușa de la coteț s-a închis automat, conform programării. Văzând ca implementarea micului proiect a avut succes, actorul nu s-a putut abține și a țipat de bucurie. Practic, găinile familiei vor fi acum în siguranță. Iar un alt plus este acela că dispozitivul se încarcă cu energie solară.
Cât costă ușa pentru găini
Urmăritorii celor doi au fost și ei încântați de idee și au cerut în comentarii detalii despre cum funcționează, dar și prețul pe care ar trebui să îl scoată din buzunar pentru a achiziționa sistemul.
Cei ce vor să cumpere ușa specială automată pentru cotețul de găini trebuie să plătească aproximativ 355 de lei, pentru varianta cu încărcare solară. De asemenea, recenziile de pe site-ul vânzătorului au numai cuvinte de laudă la adresa mecanismului, despre care spun că este rezistent, ușor de folosit și rezolvă problema trezirii la ore nedorite.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook