După ce s-a spus că el și Prințul Andrew și-au împărțit pumni, Prințul Harry și-a scos familia la plajă. Paparazzi au surprins totul

O nouă carte ce îi care ca subiecți pe Prințul Andrew și Sarah Ferguson a provocat un scandal în familia regală britanică. În mijlocul crizei de imagine, Prințul Harry a decis să se relaxeze, alături de familie.
Mai exact, în presa britanică a apărut un fragment din noua carte a lui Andrew Lownie despre Prințul Andrew și Sarah Ferguson, „Entitled: The Rise and Fall of the House of York”.
Fragmentul susținea că Prințul Andrew și Ducele de Sussex au avut o „discuție aprinsă” în 2013, la un eveniment de familie, iar cuvintele rostite „pe la spatele lui Harry” ar fi dus la violență. Cartea afirma că Andrew — care a fost el însuși marginalizat de familia regală din cauza presupusei sale legături cu Jeffrey Epstein — ar fi prezis un sfârșit rapid al căsniciei lor și ar fi catalogat-o pe Meghan Markle drept o „oportunistă”.
Fragmentul mai susținea că „s-au dat pumni” și că Andrew ar fi ieșit din altercație cu nasul sângerând. Această ultimă acuzație apare pe fondul tensiunilor continue dintre Ducele și Ducesa de Sussex și diverși membri ai familiei regale.
Prințul Harry a respins acuzațiile, printr-un reprezentant care a declarat că situația descrisă nu s-a întâmplat.
„Pot confirma că niciuna dintre aceste afirmații nu este adevărată. Prințul Harry și Prințul Andrew nu au avut niciodată o confruntare fizică, iar Prințul Andrew nu a făcut niciodată acele comentarii despre Ducesa de Sussex către Prințul Harry”, a declarat sâmbătă un reprezentant al lui Harry, referindu-se la presupusa altercație care s-ar fi petrecut în urmă cu peste un deceniu.
Cu toate că a negat acuzațiile că s-ar fi bătut cu unchiul său, suspiciunile planează încă, mai ales ținând cont de secretomania bine cunoscută a familiei regale. Pentru a se relaxa și a uita de probleme, Harry și-a luat soția și fiul și a mers la plajă.
Acolo, Meghan Markle și Prințul Harry au fost fotografiați vineri bucurându-se de momente în familie alături de fiul lor, Prințul Archie, pe plaja Santa Claus din Carpinteria, California.
Micul prinț, în vârstă de 6 ani, pare să-i calce pe urme tatălui său atletic, cunoscut pentru pasiunea de a prinde valuri, fiind surprins luând lecții de surf. Archie a fost văzut pentru prima dată la lecții de surf alături de tatăl său în luna ianuarie.
Meghan Markle și Harry au rămas pe plajă, urmărindu-și fiul în timp ce se aventura în apă, potrivit fotografiilor publicate de TMZ. Fiica cuplului, Prințesa Lilibet, nu a fost surprinsă pe plajă.
Soția lui Harry, în vârstă de 43 de ani, a purtat o cămașă albă vaporoasă cu mânecile suflecate și o pereche de pantaloni scurți, protejându-și fața de soare cu o pălărie bej. Între timp, Ducele de Sussex, în vârstă de 40 de ani, a optat pentru o ținută extrem de lejeră: un tricou gri și pantaloni scurți negri, completate de o șapcă bej.
Atitudinea relaxată a cuplului denotă că se bucură de tot ce oferă SUA în materie de libertate. O diferență majoră de rigorile pe care ar fi trebuit să le respecte în Marea Britanie, în calitate de membri ai familiei regale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook