Simona Ionescu / Redactor Șef

Exclusiv. Andreea Raicu se retrage din spațiul public. „Nu simt că pierd ceva”

Exclusiv. Andreea Raicu se retrage din spațiul public. „Nu simt că pierd ceva”
Celebra fostă prezentatoare de televiziune s-a reorientat după ce a renunțat la micile ecrane. Iar acum vedeta tocmai a luat o decizie radicală.

Andreea Raicu este o vedetă extrem de îndrăgită în România și e considerată una dintre cele mai frumoase femei din țară. Încă de la primele apariții pe micile ecrane ea a uimit prin imaginea sa impecabilă. A debutat ca model, a câștigat chiar numeroase concursuri de modelling, ulterior a intrat în televiziune, ca moderatoare a unora dintre cele mai importante emisiuni de divertisment de atunci. În timp și-a construit o imagine de fashion icon și are propriul brand de îmbrăcăminte.

În ultimii ani, Andreea Raicu a devenit un promotor al unui stil de viață sănătos și armonios, psihic și fizic. Meditează, ține cursuri, e coach motivațional. Pe lâmgă acestea, se implică în multe proiecte caritabile.

Frumoasa șatenă se prezintă pe rețelele de socializare ca fiind „Entrepreneur, Tv Personality, Mind & Body Coach, Book Author, Healthy Living Promotor, Motivational Speaker, NGO Activist”.

Cum a plecat definitiv din televiziune Andreea Raicu

„Aveam o carieră strălucită, eram celebră, aveam o situație financiară care îmi permitea să fac orice, oricând, aveam relația care părea perfectă, aveam o casă în care stăteam și care-mi plăcea foarte mult, puteam să călătoresc și să-mi cumpăr tot ce îmi doream eu.

Cumva, era viața din filme. Viața fără greșeală, dacă o priveai din exterior. Și cu toate astea, nu simțeam așa. Simțeam că lipsește ceva. Am făcut multe ore de terapie, am citit foarte mult și tot nu înțelegeam ce lipsește. Și când te deschizi, viața îți aduce tot felul de oameni, tot felul de elemente și poți să găsești răspunsurile. Doar atunci când vrei…”, a declarat Andreea Raicu în cadrul unei emisiuni moderate de Andreea Marin, la TVR2.

Acum vrea să plece de pe rețelele sociale

Zilele acestea, Andreea Raicu a luat o nouă decizie radicală. Ea nu mai vrea să piardă timpul în social media. A înțeles că urmărirea conținutului de pe rețelele sociale nu îi e de niciun folos. Iar renunțarea la rețelele sociale nu îi va produce nicio supărare. Vedeta a explicat totul într-o postare pe Instagram. În aceste zile, șatena s-a aflat, alături de prietena ei, Laura Cosoi, în vacanță în Thailanda.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Andreea Raicu (@araicu)

„Mai întâi vom suferi de FOMO și după vom tânji după JOMO” spunea în urmă cu mulți ani, înainte să înceapă toată acesta nebunie cu Social Media, la o conferință, un speaker despre aceste concepte total noi atunci. Acum cred că știm cu toții ce înseamnă: FOMO – the fear of missing out – ca o maladie de care cea mai mare parte din noi a fost atinsă și care nu ne lasă să ne bucurăm de ce avem pentru că ne dorim mai mereu ce au alții.

JOMO – the joy of missing out – un concept care timid își face loc în viețile unora dintre noi. Eu una mă regăsesc în ceea ce am auzit la acea conferință. Ani buni am suferit de FOMO, iar acum sunt bucuroasă că am ajuns la JOMO. Sunt în vacanță și mi-am propus, că după acest an intens, să petrec cât mai puțin timp pe telefon chiar dacă mă simt tentată să fac poze mereu sau să mă uit pe Instagram la ce fac alții.

Nu simt niciun fel de curiozitate în legătură cu viețile altora, știrile care curg în feed sau alte evenimente și minunat pentru că nu simt că pierd ceva. Vreau să mă bucur de prezent, de oamenii de lângă mine, de minunile pe care le văd în fiecare zi și mai ales mine. Sper din suflet că și tu să ai parte de cât mai mult JOMO în acest an”, a scris Andreea Raicu în postarea sa.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre