Simona Ionescu / Redactor Șef

Exclusiv. Ce face Lady Gaga cu masca de protecție

Exclusiv. Ce face Lady Gaga cu masca de protecție
Lady Gaga este una dintre cele mai excentrice artiste ale momentului. Chiar dacă în ultima perioadă pare că și-a mai domolit ținutele, asta și pentru că, nemaiavând concerte, nu a avut ocazia să se îmbrace extravagant, nu contenește să fie surprinzătoare.

După  ce a înregistrat un succes fulminant în A Star Is Born, filmul ei de debut, anul trecut artista a reapărut în cinematografe, în mult-așteptatul film al lui Ridley Scott, House of Gucci. Vedeta a avut parte, ca și colegii ei de film, de momente dificile pe durata filmărilor realizate în plină pandemie. Pentru ea, grija pentru sănătatea ei și a celor din jur a primat întotdeauna. Artista a fost mereu foarte atentă cu respectarea măsurilor de protecție stabilite de autoritățile sanitare internaționale.

Cum și-a împodobit Lady Gaga masca de protecție

Zilele acestea Lady Gaga s-a lansat într-un mesaj puternic prin care îi încurajează pe fani să respecte cu strictețe regulile sanitare. Chiar dacă pandemia durează de ceva timp și ultima variantă a virusului pare să ofere cazuri de boală mai puțin dramatice, Covid-19 există, e problematic, și cea mai bună metodă de prevenire e respectarea regulilor de protecție.

Mereu atentă la modul în care apare în public, Lady Gaga nu a lăsat pandemia să o facă mai puțin fashion. Chiar dacă în mod normal ar fi fost tentată să opteze pentru o mască de protecție specială, realizată de vreo casă de modă internațională, cântăreața a decis să respecte ultimele recomandări venite din partea autorităților. Și mai ales să fie un exemplu pentru milioanele ei de fani. În ultimele zile autoritățile din mai multe țări au stabilit ca obligatorii măștile de tip FPP2.

Acesta este și modelul de mască pentru care a optat și Lady Gaga. Dar pentru a fi în ton cu ținuta ei, și-a împodobit masca cu un șirag de mărgele. Astfel, chiar protejată împotriva Covid-19, Lady Gaga este perfect accesorizată. „Double vaxed + boosted…don’t 4get to still wear a mask this sh*ts contagious 💋☠️”, a scris Lady Gaga alături de fotografia în care ne prezintă masca ei. Are două doze de vaccin și o doză booster. Mesajul ei către toți fanii: „nu uitați că trebuie să purtați masca”.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre