Între Andreea Esca și Lidia Buble este o diferență de 20 de ani. Lumea nu le-a (prea) văzut împreună, și nimeni nu ar putea ghici ce relație nebănuită există, de fapt între cele două. În timp ce vedeta Pro TV este mamă și soție, iar acest statut aduce cu sine o serie de preocupări mai „casnice”, Lidia Buble e încă în căutarea „jumătății” sale și, prin tot ce face, dovedește că își trăiește viața din plin, la cote maxime, bucurându-se de tot răsfățul.
Există o relație nebănuită între Andreea Esca și Lidia Buble
Nimeni nu se aștepta ca relația dintre cele două vedete să fie așa de apropiată. Andreea Esca este cea care a dezvăluit cât de apropiate sunt ele de fapt, ea și Lidia Buble. Iar la mijloc este o mamă, mama Lidiei. Vedeta pro TV a dezvăluit că mama Lidiei, care e cunoscută ca o mare și pasionată gospodină, îi trimite tăiței de casă.
Ieri, Andreea Esca a postat un video în care le arată fanilor că tocmai a primit un „transport” de la mama Lidiei Buble. În pachetul pe care îl deschide în fața fanilor, ea arată mai multe straturi de tăiței de casă subțiri și galbeni. „Mulțumesc, Doamnă”, a scris Andreea Esca în story-ul postat, în care îi și mulțumește prin viu grai și se declară absolut fericită.
Cum răspunde Lidia Buble
Șatena nu a stat pe gânduri și a replicat postării Andreei Esca. Lidia Buble scrie: „Cu toată dragostea! Mami e cea mai fericită acuma”. Se pare că Lidia și Andrea au o relație foarte strânsă, din moment ce mama celei dintâi îi trimite vedetei postului Pro TV tăiței de casă.
De altfel, femeia are grijă să o alimenteze bine și pe fiica ei stabilită în capitală, cu bunătăți de casă. În topul preferințelor Lidiei Buble, așa cum a dezvăluit în repetate rânduri, este zacusca de casă preparată în fiecare an de mama ei.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook