Simona Ionescu / Redactor Șef

Femeile au făcut front comun împotriva bărbaților. Metoda ingenioasă prin care îi dau în vileag pe cei infideli

Femeile au făcut front comun împotriva bărbaților. Metoda ingenioasă prin care îi dau în vileag pe cei infideli
Femeile le-au pus gând rău bărbaților care își înșală soțiile sau iubitele. Reprezentantele sexului slab au găsit o metodă ingenioasă prin care îi dau în vileag pe craii care au chef de aventuri, deși au obligații acasă. Astfel, nimeni nu mai este în siguranță, căci din acest moment se va afla totul imediat.

Femeile din ziua de astăzi se confruntă cu o serie de provocări atunci când pun ochii pe un bărbat. Cum fidelitatea a devenit o caracteristică din ce în ce mai rară în relații, doamnele nu mai au încredere în ceea ce li se spune, astfel că au devenit creative și fac front comun cu soțiile și iubitele înșelate. 

Nu este o glumă, ci o modalitate absolut reală prin care femeile care ies la întâlniri cu diverși domni îi dau în vileag pe aceștia. Dacă sunt corecți, au scăpat din start. Dacă în schimb mint și de fapt sunt căsătoriți sau au deja relații serioase, karma funcționează pe loc. 

Femeile se dau cu sclipici pentru a-i da de gol pe bărbați 

Poate că nu există un grup în care să fie identificați cei care ies cu mai multe femei odată, însă modalități de a scoate adevărul la iveală există. Astfel, femeile care ies la prima întâlnire au început să se dea cu sclipici pe tot corpul. 

În momentul în care partenerul se apropie de ele și există contact fizic de orice fel, glitter-ul se ia pe hainele infidelului. Este redundant de explicat ce se întâmplă mai departe: bărbații ajung acasă la partenerele oficiale și pornește scandalul, căci acestea au ochiul format și văd imediat că pe hainele „alesului” a apărut ceva suspect. 

Mai multe femei confirmă trendul 

Metoda a fost dezvăluită de o utilizatoare de pe Instagram și se pare că s-a transformat într-un adevărat trend. Aceasta a primit chiar și un nume: „praful de divorț”. 

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Lauren (@the_dadvocateig)

Mai multe femei au confirmat în comentariile de la postare faptul că această metodă este, într-adevăr, folosită la scară largă. Se pare că inclusiv unele cluburi de noapte le interzic angajatelor să poarte parfum sau sclipici. 

„Primul club de striptease în care am lucrat vreodată refuza categoric să ne permită să purtăm sclipici sau parfum puternic, astfel încât bărbații căsătoriți care veneau să nu fie acoperiți de sclipici sau să miroasă a parfum când plecau”, a confirmat o internaută. 

„Nu o să mint, metoda este genială”, „Chiar îmi place ideea”, a fost părerea generală în comentarii. 

Astfel, cei care vor vrea să „își facă de cap” au fost avertizați deja, iar de acum trebuie să se gândească de două ori înainte de a face un pas greșit. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri