Simona Ionescu / Redactor Șef

Fiica Mariei Ciobanu, povești despre tatăl „tractorist”. „Îl chemau cei de la poliție să le scrie documentele frumos, de mână”

Fiica Mariei Ciobanu, povești despre tatăl „tractorist”. „Îl chemau cei de la poliție să le scrie documentele frumos, de mână”
Pe Maria Ciobanu o iubește o lume întreagă, dar sunt puțini cei care au informații despre tatăl Leontinei Văduva, fiica cea mare a artistei, una dintre marile voci ale muzicii de operă.

Cu o carieră de zeci de ani, adulată pe toate scenele lumii, Leontina Văduva, fiica cea mare a Mariei Ciobanu a plecat din țară ca să scape de numele mamei. Celebra cântăreață a vorbit cu ceva timp în urmă despre tatăl său, pe care l-a cunoscut mult prea puțin.

„Mama m-a dus pentru prima oara la doamna Arta Florescu să vadă dacă aș avea ceva talent”

Leontina Văduva, marea doamnă a muzicii clasice internaționale

Căsătorită cu un profesor american, Leontina Văduva locuiește la Paris și a cântat pe toate marile scene internaționale. La 13 ani a început să cânte muzică populară alături de mama sa, dar și-a dorit să nu mai fie umbra Mariei Ciobanu, ci să facă ceva care să o reprezinte.

Așa că la 26 de ani a început să studieze muzica clasică, iar soarta i-a surâs, devenind una dintre marile voci ale lumii. „Mama m-a dus pentru prima oara la doamna Arta Florescu să vadă dacă aș avea ceva talent pentru acest domeniu al muzicii.

La 26 de ani a debutat în „Povestirile lui Hoffmann”

„Una dintre cele mai frumoase amintiri din cariera mea….”, spune Leontina Văduva

Și doamna Arta Florescu n-a fost așa de exaltată de vocea mea, însă a zis că pot să încerc”, a povestit artista într-un interviu mai vechi. Cuvintele profesoarei au făcut-o să-și dorească și mai mult să devină un nume.

A intrat la Conservatorul de la Iași unde a făcut trei ani, apoi s-a transformat la Conservatorul de la București. Iar la 26 de ani, odată cu „examenul meu de diplomă, am debutat în Povestirile lui Hoffmann”.

Cine a fost primul soț al Mariei Ciobanu

Despre tatăl Leontinei Văduva și primul soț al Mariei Ciobanu se cunosc foarte puține lucruri pentru că marea cântăreață a românilor, a vrut ca povestea să rămână departe de ochii curioșilor.

Leontina spune că nu a avut o relație strânsă cu părintele său, de care Maria Ciobanu s-a despărțit când era micuță.

Tata era tractorist. Nu știu povestea, pentru că nici unul dintre ei nu a vrut să mi-o împărtășească. Mi s-a spus întotdeauna că ceea ce s-a întâmplat între oamenii mari nu mă interesează pe mine. Și că eu trebuie să îmi văd de viața mea de copil. Și au avut dreptate”, a declarat cântăreața.

„Dacă l-aș fi întâlnit ca om matur aș fi putut să comunic altfel cu el”

La aniversarea Mariei Ciobanu, în 2021

Leontina a suferit că părintele nu i-a fost aproape și e convinsă că dacă „l-aș fi întâlnit și ca om matur, aș fi putut să comunic altfel cu el. L-aș fi înțeles altfel și aș fi putut să descopăr unele lucruri relevante”.

Știe doar, din spusele mamei, că tata era îndemânatic și „s-ar putea să îi semăn”, pentru că „și mie îmi place să fac multe lucruri în casă”. Primul soț al Mariei Ciobanu avea și un scris foarte frumos, iar când „era la țară, cei de la poliție îl chemau din când în când să le scrie documentele frumos, de mână”.

Leontina iubește desenul și crede că își moștenește tatăl și mai are momente când se joacă cu creionul.

„Când eram copil, desenam portrete după fotografii. Întotdeauna mi-au plăcut pictura, desenul, sculptura, m-a inspirat toată estetica aceasta”, s-a destăinuit celebra cântăreață.”

Sursă foto: Facebook

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre