Oana Sîrbu și Robert Turcescu au trăit o poveste de iubire frumoasă mai mulți ani, până când au decis, în 2014, să se despartă. Înainte de asta însă, au adoptat în 2009 un băiat, căruia i-au pus numele de Alexandru Stelian.
După ce s-a despărțit de Robert Turcescu, Oana Sîrbu s-a dedicat aproape în totalitate creșterii fiului ei. Determinată să fie o mamă bună, actrița l-a crescut pe Alexandru Stelian așa cum a știut ea mai bine. Convinsă că Dumnezeu i l-a trimis pe fiului ei atunci când a trebuit, adică la 40 de ani, Oana spunea la un moment dat că a fi o mamă bună este prioritatea ei în viață.
Oana Sîrbu s-a dedicat fiului în totalitate
Cu toate că Alexandru este adoptat, cei 15 ani în care a fost educat de către Oana și-au spus cuvântul. Actrița mărturisea în urmă cu câțiva ani că a citit multe cărți despre cum să educi copiii, din dorința de a fi o mamă cât mai bună.
Rezultatele nu au întârziat să apară, căci Oana Sîrbu spune că fiul ei are o personalitate frumoasă, cu toate că cei doi întâmpină și provocări în relația lor de mamă-fiu. Weekend-urile sunt dedicate plimbărilor, spunea Oana recent. De altfel, aceasta pune din când în când pe profilul ei de Instagram fotografii din vacanțele în care merge alături de fiul adolescent.
Alexandru are suflet de artist
Alexandru Stelian se pare că a moștenit sufletul de artist al mamei sale adoptive. Mai mult decât atât, tânărul poartă numele, Stelian, după unchiul Oanei, care a fost pictor și profesor de arte plastice.
„Pe de altă parte, Sfântul Stelian este și protectorul copiilor, așa încât prenumele acesta s-a dovedit a fi foarte potrivit”, mai spunea celebra actriță din „Liceenii”. În urmă cu ceva timp, Oana Sîrbu a observat că fiul ei are ureche muzicală, astfel că l-a trimis la ore de pian extrașcolare la Liceul George Enescu din Capitală. Cu toate acestea, actrița nu crede că Alexandru va face pian, însă își dorește ca adolescentul să aleagă singur ce meserie vrea să urmeze.
Fiul i-a fost sprijin în momentele grele
Oana Sîrbu a avut parte și de momente grele de-a lungul anilor, însă întotdeauna a găsit motivația în fiul ei pentru a merge mai departe. Actrița este activă în mediul online, acolo unde discută cu fanii săi despre muzică, filme și alte lucruri care o pasionează.
Din când în când, mai pune și câte o imagine cu fiul ei, care a împlinit 15 ani anul acesta, pentru a arăta urmăritorilor cât de fericită este în calitate de mamă. În ceea ce privește viața personală, Oana Sîrbu a fost discretă în ultimii ani, preferând să se dedice fiului ei.
„Nu m-aș mai recăsători. S-a întâmplat, oricum, demult… Mie-mi plac poveștile de iubire cu dor și așteptare, în sensul de surprindere, ceea ce în cupluri maritale nu se întâmplă”, declara anul trecut Oana Sîrbu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook