Ion Cristoiu este omul care a înființat și condus unele dintre cele mai cunoscute publicații din România. Tirajele din anii 90 erau uriașe, unice în țara noastră. Politicieni, oameni de afaceri sau obișnuți citeau ce spune Ion Cristoiu în editorial, ce știri sunt în ziar. Pe 16 noiembrie, Ion Cristoiu a împlinit 73 de ani. Respect!
De ce s-a făcut ziarist Ion Cristoiu
Ion Cristoiu este o personalitate complexă, jurnalist, scriitor, analist politic și moderator TV. Are blog și canal de YouTube. Pe 16 noiembrie, Ion Cristoiu a împlinit 73 de ani. La mulți ani!
A vorbit și a scris atât de mult despre locul de naștere, satul Găgești, din Vrancea, încât ai impresia că ai fost și tu acolo. Cum a decis Ion Cristoiu să devină ziarist?
„Mă puneau părinții să muncesc. Nu îi ajutam. La țară, la mine, eram sluga părinților. Munceam pentru familie, deci nu ajutam. Când am vrut să devin ziarist? Când mi-am dat seama că poți să fii vedetă dacă ești ziarist, pentru că numele tău o să fie undeva. Eu nu am vrut să devin ziarist. A fi ziarist era pentru mine cel mai bun mijloc de a-mi vedea numele peste tot. Eu am vrut să devin vedetă”, a spus cu sinceritate Ion Cristoiu, în emisiunea jurnalistei Denise Rifai.
”În momentul în care am debutat în liceu, la revista Rebus. Am făcut un rebus și acolo au scris Ion Cristoiu Panciu, elev Panciu. Ăla a fost momentul meu de glorie. În sfârșit, îmi apărea numele și nu îmi apărea numele cu Cristoiu Ion ca la liceu, ca la internat. Îmi apărea într-un ziar. De atunci am fost obsedat, dar după un anumit timp mi-am dat seama că e o prostie. Și dacă numele tău apare peste tot, ce? Ești mai fericit? Nu ești!”, a mărturisit Ion Cristoiu.
A condus cele mai importante publicații din 1990
Acum peste 50 de ani a debutat la ”Viața studențească”. Revoluția îl prinde la revista ”Teatru”. La începutul anilor 90 lansează publicații cu un succes uriaș, Expres Magazin, primul ziar privat din România, și Zig Zag. În 1992, lansează ziarul Evenimentul zilei, cu tiraj amețitor. La un moment dat, erau peste 300 de jurnaliști în redacție. Erau peste tot, 24 de ore în fiecare zi. Ion Cristoiu voia ca oamenii să coboare din tramvai sau autobuz când vedeau la chioșcurile de ziare titlurile mari și explicite din ”Bulina roșie”. Despre acele vremuri au scris mai mulți jurnaliști care au început acolo cariera. Toți sunt de acord că a fost ”cea mai bună școală de presă și cei mai frumoși ani din viața lor”.
Uite ce scria Mihnea-Petru Pârvu, reporter de excepție al ziarului, din păcate plecat dintre noi anul trecut.
”Cum se dădeau celebrele titluri. Unele au făcut carieră şi sunt material didactic pentru studenţii la jurnalism: «Tragica poveste a Marianei Roşu care, îndrăgostită de literatura lui Sienkiewicz, a fost părăsită de amantul cu Dacie roşie».
S-a râs şi la modul în care se purta Cristoiu atunci când se dădeau spre publicare ştiri însoţite de poze cu femei goale. Tot timpul se opunea, dar tot el le dădea bun de tipar. Tot Cristoiu a găsit şi justificarea «găinii cu pui vii». «Dacă se oua, nu mai era ştire». Ştirile de viaţă mondenă cu beţiile VIP-urilor acelor timpuri, de la „Şarpele roşu” sau din discoteca “Vox Maris”, făceau deliciul acelor vremuri. Dar şi războiul pornit de Cristoiu împotriva lui Iliescu, campania ziarului pentru reintroducera pedepsei cu moartea şi cea despre jocul piramidal Caritas, precursorul Recentului FNI.”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook