Simona Ionescu / Redactor Șef

George Burcea, inventiv pentru fetițele sale. Mămica Andreea Bălan s-a liniștit după ce a descoperit marea dragoste

George Burcea, inventiv pentru fetițele sale. Mămica Andreea Bălan s-a liniștit după ce a descoperit marea dragoste
Andreea Bălan este cea mai fericită femeie, în brațele tenismenului pe care, mai nou, îl însoțește prin Europa, la turnee, și alături de care își face selfie-uri și clipuri pe care le postează pe rețelele sociale. Pentru că și-a permis o vacanță, fetițele au rămas în grija tatălui, actorul George Burcea.

Zilele trecute, Andreea Bălan a vorbit la Observator despre relația ei cu jucătorul de tenis Victor Vlad Cornea. În urmă cu câteva zile, în cadrul Observatorului de la Antena 1, Andreea Bălan a recunoscut că relația lor este la început. „Iubirea este foarte importantă în viață. Suntem la început și sunt foarte fericită”. În perioada următoare, artista va merge alături de Victor Vlad Cornea la Wimbledon. „Mergem la Wimbledon, avem meci acolo”, a mărturisit artista.

Andreea Bălan pare că a descoperit marea iubire alături de tenismenul Cornea

În timp ce Andreea Bălan pare că, în sfârșit, a găsit un bărbat alături de care să își asume public, cât se poate de vizibil, relația, fostul soț e în vacanță cu fetițele lor.  Amintim că până la jucătorul de tenis, Andreea Bălan a avut relații pe care s-a chinuit să le țină ascunse.

După divorț, relația ei cu Tiberiu Argint a fost ascunsă bine, și s-a încheiat exact când părea să fie ceva mai asumată public. Despre începuturile relației lor se spunea chiar că Andreea îl vizita deghizată, purtând perucă și ochelari.

A urmat un episod scurt cu Jador, neconcludent, dar ce se întâmplă acum cu Victor Vlad Cornea, întrece orice așteptări din partea sexoasei mămici. Știrile despre noul cuplu curg în presă.

George Burcea și-a dus fetițele în vacanță la Ferma Dacilor

Bucuros să petreacă timp alături de fetițele lui, actorul George Burcea nu s-a putut abține și a distribuit un clip cu ele dormind, pe rețelele sociale.

„Care a făcut asta….mâna sus😆😆😆”, a scris actorul, dezvăluind cum, ca să își protejeze fetițele de o eventuală cădere din pat, le-a creat paravan din scaune cu cearșafuri, fiecăreia.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by GEORGE BURCEA (@george_burcea)

„Felicitări, mai rar un tată să aibă grijă așa de copiii lui și aici nu mă refer la partea materială, ci la îngrijit, mai ales într-o vacanță!”, i-a scris una din urmăritoarele sale. O alta a adăugat: „Este certificat faptul că din momentul în care devii părinte, descoperi că ești atât de inventiv cum nu îți imaginai vreodată că poți fi!”.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by GEORGE BURCEA (@george_burcea)

George Burcea și fetițele sale sunt în vacanță într-o tabără de copii la Ferma Dacilor, acolo unde actorul este implicat, el ținându-le cursuri copiilor.

Pisi a folosit valiza fetițelor drept litieră

Distracția e maximă în tabără. Fetițele au descoperit și o pisică, i-au dat nume, Pisi, și au stabilit că o duc cu ele înapoi la București. Între timp, de emoție probabil, animalul le-a lăsat celor mici o „surpriză” lichidă peste hainele din valiză.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre