Hugh Jackman nu s-a învățat minte după divorțul scump de fosta soție. Prietenii sunt îngrijorați

Hugh Jackman a pus punct unuia dintre cele mai lungi mariajuri de la Hollywood, divorțând de actrița Deborra-Lee Furness după 27 de ani împreună. Cei doi și-au oficializat separarea în septembrie 2023.
Documentele au fost finalizate recent, cu un preț uriaș pentru starul din Wolverine: un judecător a aprobat despăgubiri estimate la 387 de milioane de dolari. În perioada căsniciei, cuplul a crescut împreună doi copii adoptați, Oscar, acum în vârstă de 25 de ani, și Ava, 20.
Finalul acestei căsnicii stabile a venit pe fundalul zvonurilor tot mai insistente despre o legătură apropiată dintre Hugh Jackman și actrița Sutton Foster, colega sa din musicalul de Broadway „The Music Man”. La scurt timp după anunțul despărțirii, cei doi au fost surprinși împreună, confirmând public relația la începutul acestui an.
Potrivit apropiaților, Hugh Jackman este deja cu gândul la viitorul alături de Sutton, în vârstă de 50 de ani. Actorul nu doar că intenționează să o ceară în căsătorie imediat ce aceasta își finalizează divorțul de scenaristul Ted Griffin, dar și refuză categoric să semneze un contract prenupțial.
Prietenii îl avertizează că riscă să repete greșelile trecutului, mai ales că planurile lui includ afaceri comune cu Sutton, iar veniturile lui, incomparabil mai mari, ar putea fi puse în pericol.
„O logodnă este inevitabilă. Imediat ce ea și fostul soț, Ted, își finalizează oficial divorțul, Hugh va îngenunchea și va face pasul oficial. Au discutat despre asta de ceva timp, iar Hugh insistă că nu vrea și nu are nevoie de un contract prenupțial. El are planuri ambițioase să înceapă afaceri împreună cu Sutton.
Raționamentul lui este că tot ce vor construi va fi împărțit 50-50, iar ceea ce deține deja va rămâne al lui. Dar realitatea este că el va câștiga mult mai mult decât ea, datorită carierei sale din cinema și Broadway, iar cei care îi administrează finanțele îl imploră să se răzgândească. Însă Hugh insistă că nu are motive să fie zgârcit, pentru că spune că are încredere în Sutton – ea este sufletul lui pereche și refuză orice fel de protecție financiară”, a declarat o sursă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook