Sean Lennon este unul dintre cei doi fii ai regretatului artist, iar mama sa este Yoko Ono. Legendarul artist de la The Beatles mai are încă un fiu pe lângă Sean, pe Jullian, însă acesta nu-i seamănă atât de tare. Pozele în care apare Sean Lennon stau drept mărturie că acesta seamănă foarte tare cu tatăl său. Iată cum arată fiul lui John Lennon la 45 de ani.
Sean poartă barbă, părul lung și ochelari şi a adoptat un stil vestimentar similar cu cel al lui John Lennon. Acesta a urmat cariera tatălui său, astfel că activează în industria muzicală. Din anul 2008 el face parte din trupa The Ghost of a Saber Tooth Tiger.
Cum arată fiul lui John Lennon. Se simte vinovat de moartea tatălui său
Sean Lennon se simte vinovat pentru moartea prematură a tatălui său, la două luni după împlinirea vârstei de 40 de ani. Acesta a declarat că a întâmpinat dificultăţi confruntându-se cu sentimentul vinovăţiei când s-a apropiat şi a trecut de vârsta de 40 de ani.
„A fost foarte greu să împlinesc 40 de ani! M-am simţit vinovat. Dar este ceva eliberator în a fi mai în vârstă decât a fost el vreodată pentru că simt că mă aflu pe un nou teritoriu. Este greu de crezut pentru că percepţia mea despre mine ca adult nu prea corespunde modului în care îl vedeam atunci când eram copil. Îmi părea atât de matur, iar eu nu mă simt matur deloc”, declara Sean în urmă cu câțiva ani.
John Lennon a fost ucis în decembrie 1980 în apropierea clădirii Dakota din afara New York-ului, unde acesta şi soţia sa, artista Yoko Ono aveau un apartament. Cântăreţul a murit la două luni după împlinirea vârstei de 40 de ani.
Foto: Facebook
Testat rapid. Solistul de la Eurovision nu a prizat cocaină. Ce făcea, totuși, pe masă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook