Printre numeroasele vedete care au acceptat să pozeze în revista Playboy s-a numărat și partenera de viață a lui Florin Salam.
Incendiar. Cât a primit soția lui Florin Salam ca să pozeze în Playboy. Și nu odată, de trei ori
Roxana Dobre nu a fost cunoscută României de când a devenit jumătatea lui Florin Salam. Bruneta a sucit mințile bărbaților din momentul în care a acceptat să pozeze în Playboy de trei ori. Considerată una dintre cele mai frumoase femei din România, datorită formelor sale spectaculoase, ea a povestit despre trecut în emisiunea „Poliția Modei”, realizată de Iulia Albu la Antena Stars.
Soția regelui manelelor a povestit că a fost la un concurs, apoi a ajuns să fie curtată pentru a ține prima pagină a celebrei reviste destinate adulților.
„Trei coperți chiar! Măi, să știi că pe vremea respectivă, când eram eu… m-au ajutat la ceva. La câteva ținute, să zic așa. Iubita mea, nu, eu nu mă număr printre… (n.r – vedetele care au pozat gratis).
Așa, nu acceptam niciodată, dar a fost atunci și un concurs, la momentul respectiv și așa a progresat…”, a spus Roxana Dobre. Nimeni nu a aflat încă cu cât a fost recompensată Roxana, însă ea a dat de înțeles că suma a fost considerabilă.
Salam a apărut la nuntă cu un ceas de 60.000 de euro
Pe 1 iunie, Roxana și Florin Salam și-au unit destinele la malul mării, într-o decor de vis. Artistul a optat pentru un costum negru cu dungi albe și o cămașă clasică. Nu au lipsit ochelarii de soare de 300 de euro și pantofii care, spun sursele, ar fi costat 700 de euro.
Cât privește ceasul, se spune că pentru o asemenea bijuterie manelistul ar fi scos din buzunar nu mai puțin de 60.000 de euro. În ceea ce privește mireasa, Roxana a strălucit într-o rochie din mătase cu o trenă superbă și un corset plin de cristale. Buchetul a fost din bujori albi, iar la gâtul brunetei s-a aflat un colier cu diamante incolore.
Sursă foto: rtv
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook