Simona Ionescu / Redactor Șef

Îndrăgostită de alt bărbat, Romina Power a impus reguli stricte înaintea ultimului duet cu fostul soț, Al Bano

Îndrăgostită de alt bărbat, Romina Power a impus reguli stricte înaintea ultimului duet cu fostul soț, Al Bano
Se zvonește că duminică seara, la Cluj Napoca, are loc ultimul concert pe care celebrii artiști Al Bano și Romina Power îl vor mai susține în duet. Spectacolul are loc la BTarena, cu începere de la ora 20:00. Pentru că ar fi extrem de supărați unul pe altul, ca să onoreze contractul, artiștii ar fi avut solicitări stricte.

Cei doi au cerut camere separate la hotelurile din București și Cluj Napoca. Ceea ce e justificat având în vedere că ei sunt, practic, despărțiți, de decenii. De 22 de ani, Al Bano și Loredana Lecciso au o relație marcată de suișuri și coborâșuri, însă dragostea dintre ei a fost mai puternică și au reușit să treacă peste obstacole apărute în cale. Relația lor a început încă din perioada în care celebrul cântăreț era căsătorit cu Romina Power.

Acesteia îi displac maxim declarațiile pe care le face, constant, Lecciso, cu privire la ea, chiar dacă nu sunt defăimătoare. De aceea a impus, în mod expres, să fie transportați cu mașini diferite, ca să nu trebuiască să interacționeze. Al Bano a fost surprins luând masa la restaurant, în timp ce fosta sa soție a preferat să apeleze la room service. Ea a postat pe rețelele sociale mai multe imagini din Capitală.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Romina Power (@rominaspower)

Pe de altă parte, Romina Power a venit accidentată în România. Ea a cântat recent la Sofia, capitala Bulgariei, iar de acolo a plecat în cârje. Chiar și așa, nu renunță la yoga, și la a respira aerul proaspăt al dimineții. De aceea, scrie presa, a și cerut să fie mutată la alt hotel, unul unde ferestrele se pot deschide.

Al Bano și a Romina Power, o poveste de dragoste urmărită de toată Italia

Toată Italia a urmărit povestea de dragoste dintre Al Bano și a Romina Power. Romina Francesca Power s-a născut la Hollywood, într-o familie bogată. Tatăl ei a fost celebrul actor Tyrone Power, iar mama ei, actrița mexicană Linda Christian. Când Romina l-a prezentat familiei pe logodnicul italian, un tânăr cu ochelari și un nume ridicol, familia nu a fost deloc încântată.

Al Bano Carrisi provenea dintr-o familie italiană foarte săracă. Tatăl, un țăran agricultor, și-a  botezat fiul Albano (scris legat) în memoria operațiunilor militare din Albania la care a participat în timpul celui de-al doilea război mondial.

Stânjenit de numele său neobișnuit, cântărețul la împărțit ulterior în două. A compus primul cântec la 12 ani, iar la 16 a plecat la Milano să facă carieră. A lucrat ca și chelner sau muncitor pe o linie de asamblare, până în 1965 când a participat la un concurs de talente organizat de Adriano Celentano și a fost observat.

Doi ani mai târziu a cunoscut-o pe Romina, care ajunsese în Italia cu ocazia turnării unui film, iar între ei a fost dragoste la prima vedere, în ciuda diferenței de nouă ani. Cei doi s-au căsătorit în 1970 și au format un duet, pe scenă și o familie, până la separarea din 2012. Între timp, din 2000, artistul a început să relația cu Loredana, actuala sa parteneră de viață.

Romina Power și-a oficializat noua relație pe Instagram

După destrămarea formației, Al Bano  a continuat să scrie cântece și să cânte, iar Romina a hotărât să-și transforme viața radical: și-a cumpărat o casă șic în cea mai scumpă zonă din Roma, a început să picteze, a luat parte la o emisiune TV, a început să scrie cărți, scenarii și să facă documentare. Apoi a plecat în America unde și-a cunoscut actualul iubit.

În 2016, Romina Power şi-a oficializat pe Instagram relaţia care dura deja de patru ani cu Brian Sweeney, un producător al unor mari evenimente de la Hollywood.

„De-acum înainte nu ne mai ascundem”, a scris cântăreața când a publicat pe contul său prima fotografie în care apărea alături de partenerul său la ‘Hollywood Cemetery’ din Los Angeles, unde este îngropat tatăl Rominei, Tyrone Power şi unde cei doi s-au dus pentru a comemora 58 de ani de la dispariţia faimosului actor.

Fosta soție a lui Al Bano, carieră în film din adolescență

După divorțul părinților din 1956, Romina Power s-a mutat, împreună cu mama și sora ei, Taryn, mai întâi în Mexic, apoi în Italia. A urmat colegiul în Anglia și a început să fie tot mai interesată de muzică: cânta la chitară și compunea. Ea a debutat în film la vârsta de 14 ani cu rolul Stella din filmul „Menage all’italiana”. A fost remarcată însă în „Marquis de Sade: Justine”. În 1967, Albano și Romina s-au întâlnit în timpul filmărilor la producția „Nel Sole”, numit după una dintre piesele artistului.

În 1970, cei doi s-au căsătorit în Cellino San Marco. Apoi au filmat împreună câteva filme, între 1967 și 1983. Între 1969 și 1974, Romina Power a lansat trei albume solo și abia în anul 1975, cuplul a lansat primul album în duet, „Dialogo”. Un an mai târziu, cei doi au reprezentat Italia la Eurovision cu piesa „We’ll Live It All Again”, interpretată în engleză și italiană.

Vârful popularității l-au atins în 1982 la festivalul din San Remo. Apoi cuplul a vizitat lumea, susținând concerte pe toate mariule scene. Au scos, cu maxim succes, album după album, câștigau premii la concursuri mondiale, faima și dragostea a milioane de fani din întreaga lume. Anul 1984 le-a adus marele premiul al Festivalului San Remo, cu piesa „Ci sara”. Urmează un contract semnat cu WEA. Trei ani mai târziu au lansat unul dintre cele mai cunoscute albume Albano și Romina Power, „Liberta”.

Al Bano și Romina Power în România

După 1990 cuplul a cântat prima dată în România. La un an după ce au aniversat 25 de ani de mariaj, fiica lor cea mare, Ylenia Carrisi, a dispărut în New Orleans. Nu a fost găsită nici până azi. După cinci ani de căutări, în 1999, cei doi s-au despărțit. Pe lângă Ylenia, născută în 1970, cuplul mai are trei copii: Yari (1972), Cristel (1985) și Romina Jolanda (1987).

Abia în octombrie 2013, cuplul muzical Al Bano și Romina Power a urcat din nou pe scenă împreună, la Moscova. Cei doi au cântat celebrele lor hituri în fața a 8.000 de spectatori. Al Bano a concertat în repetate rânduri în România, dar în toamna anului 2014 a venit și împreună cu Romina, la Sala Palatului.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre