Jason Statham nu mai duce cascadoriile ca altădată. S-a încăpățânat și s-a ales cu accidentări multiple
Ani la rând și-a construit reputația de dur al filmelor de acțiune, refuzând dublurile și aruncându-se fără teamă în cele mai periculoase scene. Acum, Jason Statham recunoaște că această atitudine l-a prins din urmă.
Recent, actorul a dezvăluit că „a mers prea departe” cu unele dintre cascadoriile sale îndrăznețe din filmele de acțiune, într-un interviu recent. Vorbind înainte de lansarea viitorului său film thriller, „Shelter”, actorul în vârstă de 58 de ani a spus că „a suferit accidentări după ce a făcut greșeli” pe platoul de filmare.
Filmul, care urmează să fie lansat pe 30 ianuarie, îl prezintă pe Jason Statham în rolul unui fost asasin care se confruntă cu vechii săi dușmani într-o misiune de salvare a unei tinere fete.
El a spus că, deși a vrut să facă singur cât mai multe scene de acțiune complexe, au existat cascadorii în trecut pe care „le-a dus prea departe”.

„Mi-am rănit gâtul de câteva ori, mi-am rănit multe lucruri de câteva ori și asta îți amintește de greșelile tale”, a spus Jason Statham.
El a explicat că, în ciuda faptului că are doi copii mici cu logodnica sa, Rosie Huntington-Whiteley — Jack, în vârstă de opt ani, și fiica Isabella, de trei ani — încă are mentalitatea de „dacă tot intri în ceva, mergi până la capăt”.
„Am petrecut mulți ani învățând diferite discipline și, având abilitățile tehnice necesare pentru a aborda aceste secvențe de acțiune complexe, îmi place să mă implic direct”. a continuat actorul.
Vorbind despre cel mai recent film al său, actorul a explicat cum o scenă, care a implicat „o secvență de salvare în largul mării”, a fost deosebit de dificilă.
„M-a împins foarte tare din punct de vedere fizic. Este greu să faci ca munca sub apă să arate bine, iar oricine știe că să înoți cu o geacă și cu bocanci mărimea 44 în picioare nu este deloc ușor”, a spus el.
Viitorul film thriller de acțiune este regizat de Ric Roman Waugh și scris de Ward Parry. Filmul, care ajunge în cinematografe pe 30 ianuarie, îi mai are în distribuție pe Bodhi Rae Breathnach și Bill Nighy.
„Un bărbat retras, aflat pe o insulă izolată din Scoția, salvează o fată din mare, declanșând o succesiune periculoasă de evenimente care culminează cu un atac asupra casei sale, forțându-l să-și înfrunte trecutul zbuciumat”, este sinopisul filmului.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook