Karmen Minune trece printr-o perioadă dificilă, de când a anunțat că divorțează de Bogdan Căplescu, tatăl fetiței ei. Cei doi nu se mai înțelegeau, astfel că au decis să pună stop. Cu toate că zvonurile în urma despărțirii au fost multiple, se pare că motivul a fost, de fapt, gelozia dusă mult prea departe a lui Bogdan Căplescu.
După cinci ani de iubire, fiica lui Adrian Minune și soțul său au ales să divorțeze la notar și să rămână în relații bune pentru ca micuța lor să nu sufere. Încă de la aflarea veștii, au apărut discuții care sugerau că artista ar avea un nou iubit, lucru neconfirmat însă.
Fiica lui Minune a arătat cine e bărbatul care îi e aproape
Sătulă probabil de toate discuțiile și întrebările, Karmen a luat atitudine și a arătat cine îi este alături în această perioadă grea. Fiica manelistului s-a pozat în brațele unui bărbat care era la bustul gol. Imediat, internauții au început speculațiile despre cine ar putea fi misteriosul domn.
La scurt timp însă, misterul a fost lămurit chiar de către cântăreață, care a filmat un video în care a dezvăluit că cel care o ținea în brațe era fratele ei, cu care are o relație extrem de apropiată, însoțindu-l pe acesta inclusiv în Turcia, la doctor.
@karmen Buna seara! 😍 #fyp #trend #viral ♬ sunet original – Alex Călin Sorin
Practic, fiica lui Adrian Minune a transmis clar că persoana care îi este alături în acest moment este fratele ei, care o sprijină, nefiind vorba de vreun iubit.
Soția lui Minune, serbată de copii
Karmen și fratele ei, Adrian, s-au reunit însă cu un scop precis: mama lor, Cati Simionescu, și-a serbat ziua de nume, de Sfânta Muceniță Ecaterina, pe 25 noiembrie. Astfel, familia s-a strâns la masă, care a fost una plină de bucate tradiționale.
Cati Minune este cea care i-a învățat pe copii să își fie aproape unul altuia, astfel că și la ziua ei de nume, aceștia si-au făcut apariția cu toții pentru a o serba.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook