Scriitorul și filosoful Mihai Șora a împlinit, luni, 106 ani. în mai bine de un centenar de viață a fost martorul marilor evenimente din istoria lumii și a României. Iar acum e un adevărat influencer de succes. Așa cum și-a obișnuit fanii, acesta s-a ținut de glume. „Bună dimineața, copii! Dacă e luni, îl luăm pe 6 în brațe… tradiționala poză cu balon. P.S. Anul viitor intru la școală”, a transmis Mihai Șora, în dreptul fotografiei aniversare pe care a postat-o pe platformele de socializare.
Bănățean prin naștere, Mihai Șora s-a născut pe 7 noiembrie 1916, în satul Ianova din comuna Remetea Mare, în județul Timiș. Istoric vorbind, s-a născut ca cetățean al imperiului Austro-Ungar. Avea doi ani la Unirea provinciilor românești cu Regatul României, din 1918.
În facultate, Mihai Șora a învățat de la Nae Ionescu, Vulcănescu și Eliade
Mihai Șora a studiat filosofia la Universitatea din București, între 1934 și 1938. Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu i-au fost profesori. Iar la seminarii, l-a avut ca asistent pe Mircea Eliade. După aceea e plecat, cu o bursă din partea Institutului Francez din București, în capitala Franței. A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble. Aici și-a făcut doctoratul, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, cu o teză despre opera lui Blaise Pascal.
Apoi a revenit la Paris, iar între anii 1945 și 1948 a activat ca cercetător la „Centre national de la recherche scientifique din Paris”. În 1948 a revenit în țară, în vizită, pentru a-și vizita părinții, însă autoritățile nu i-au mai permis să se întoarcă în Franța. După Revoluția din decembrie 1989 a fost ministru al învățământului, în primul guvern Petre Roman. A fost o funcție pe care a deținut-o scurt timp. El și-a dat demisia, în semn de protest față de mineriadele din 13 – 15 iunie 1990.
Iubire dincolo de vârstă
De opt ani, Mihai Șora este căsătorit cu Luiza Palanciuc, poetă, eseistă și traducătoare, care are acum 47 de ani. Era, atunci, de trei ani văduv, după ce prima sa soție, Mariana Șora, s-a stins din viață, după mai bine de șapte decenii împreună. Tot ea i-a adus pe lume ilustrului scriitor și filosof, trei copii.
„Iubirea, în formele ei cele mai diverse, este un lucru care trebuie să ne acompanieze viaţa de la început până la sfârşitul ei. Există în fiecare viaţă atâta lumină cât capacitate dai iubirii. Iubirea îmbrăţişează din capul locului întreaga lume”, spunea filosoful.
Sursa foto: Facebook / Mihai Șora
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook