Simona Ionescu / Redactor Șef

Lângă David Popovici a stat un alt campion român, însă puțini l-au remarcat. În viitor probabil că va scrie și el istorie

Lângă David Popovici a stat un alt campion român, însă puțini l-au remarcat. În viitor probabil că va scrie și el istorie
25 de ani, câteva tatuaje, părul lung prins la spate. Robert Glință e un tânăr în fața imaginii căruia multe tinere, și nu numai, s-au uitat cu interes. El este al doilea înotător român care a participal la Campionatul Mondial de la Budapesta, clasându-se, în final, în apropierea podiumului.

Seara trecută, Robert Glință a avut o reacție neașteptată după ce, americanul descalificat aflat înaintea lui a primit, după contestație, medalie și loc pe podium, ceea ce l-a împins cu un loc în urmă, în clasament, de pe locul 4, pe 5. „Pentru mine, nu a schimbat oricum prea mare lucru, locul 4 sau locul 5, la egalitate cu grecul. Pentru mine, sentimentul, mai presus de orice, este de mândrie că am acest privilegiu și onoare să mă aflu din nou printre cei mai buni”, a spus Robert Glință.

Așa cum șrtiți, americanul Justin Ress, care a terminat primul întrecerea, s-a bucurat inițial de medalia de aur, însă când a ajuns la interviu, a aflat că a fost descalificat, pentru că încheiase cursa sub apă. El a făcut contestație și a reprimit medalia, după două ore.

Robert Glință a învățat să înoate după ce era să se înece

Glință, al doilea înotator roman care a participat la Campionatul Mondial de la Budapesta, are 25 de ani și a reușit multe performanțe de-a lungul timpului, participând și la numeroase competiții naționale și internaționale. De exemplu, tânărul a fost singurul din țara noastră care a reușit să ajungă în faza finalelor de la Jocurile Olimpice din anul 2016, moment în care a obținut locul 9, la propa de 100 m spate, cu un timp de 53 de secunde și 50 de sutimi. Anul trecit, a fost primul românb care a câșltigat medalia de aur la Campionatul European de Natație.

El a ajuns să înoate în urma unui mic incident: a avut o experiență neplăcută într-o piscină a unui hotel, iar părinții au decis că e timpul să învețe să se descurce în apă.  La 25 de ani, Robert Glință are aproape 100 de recorduri în palmares. Sportivul a mai practicat și karate. El a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș Bolyai.

 Nu degeaba a studiat Psihologia. Campionul ști să ignore durerea

„Durerea se ignoră. Limitele devin aproape invizibile. E foarte greu să faci performanță pe cont propriu. De aceea avem parte de rezultate frumoase atât de rar, pentru că nu e o cale ușor accesibilă. Am avut multe curse în care am simțit că nu mai pot și am trecut de orice prag de efort intens extrem.

S-a întâmplat de foarte multe ori să vomit după probe, dar face parte din natura sportului. E adrenalina de concurs și dorința de a câștiga. Limitele devin aproape invizibile, îți dorești să dai cât mai tare, să ajungi cât mai repede și pur și simplu durerea se ignoră. Dorința mea este mai presus de orice obstacol pe care mi-l pune organismul.

Trecând prin astfel de experiențe, am învățat cum să abordez probele și să progresez. Obiectivul e de a lăsa toată energia în bazin și de a o consuma într-o manieră cât mai eficientă; să nu-mi pierd eficiența în detrimentul vitezei și invers”, relata Robert Glință, într-un proiect pentru Lead.ro.

Se antrenează și pe un simulator alături de un cercetător

În același proiect , sportivul a explicat cum a ajuns la performanțele pe care le are. „Nici eu n-aș fi reușit să obțin aceste rezultate fără o muncă foarte strânsă în echipă, alături de antrenorul meu, domnul Mugur Tomescu, de preparatorul fizic, tatăl meu Ciprian Glință, de domnul psiholog Aurelian Ursulescu. Mă antrenez și pe un simulator alături de un cercetător, domnul Pierre Joseph de Hillerin, care m-a ajutat mult să-mi îmbunătățesc tehnica.

Alții au înțeles asta de mai mult timp și investesc multă atenție și interes, pentru că performanțele vin de la sine atunci când ai sistem. Eu am ajuns la acești oameni pe cont propriu. O astfel de resursă nu este pusă la dispoziție pentru toți cei care doresc s-o acceseze, de aceea este foarte greu să faci performanță pe cont propriu.

Eu am reușit cu foarte multă muncă și ambiție și susținere individuală, din partea familiei. Și sper, prin ceea ce fac, să ofer expunere acestei cariere de performanță, care este foarte îngustă, și celor care au puterea de a produce o schimbare în bine, pentru a crește disponibilitatea resurselor materiale, infrastructurale și morale”, a mai completat Robert Glința.

Primul autograf din carieră i l-a dat lui David Popovici

David Popovici și Robert Glință s-au întors duminică seară de la Campionatul Mondial de natație de la Budapesta. Dacă Robert Glință a reușit locul 5 la proba de 50 de metri spate, David Popovici a reușit să devină campion mondial atât la proba de 100 de metri liber, cât și la cea de 200 de metri liber.

La revenirea în țară, cei doi au fost așteptați cu covor roșu. Înotătorul în vârstă de 17 ani a ținut să rememoreze un moment petrecut acum 6 ani, alături de colegul său Robert Glință. Robert Glință a acordat primul său autograf fix celui care acum e dublu campion mondial.

„Îmi aduc aminte când l-am văzut prima dată pe Robert Glință, în 2016, la Internaționalele României, ținute la bazinul de la Dinamo, că îmi era tare rușine să cer o poză cu el, să cer un autograf. Ai mei m-au împins, așa cum fac și acum părinții cu copii care vor să facă poze cu mine: «Hai, hai, fă poză cu el. / Dar nu vreau să merg. / Du-te, du-te, că e ok». Și a fost foarte ok, pentru că Robert a fost și este un băiat foarte deschis, e și el idolul multor copii.

Sper ca, împreună, să fim cei mai mari idoli din sport, poate. Robert mi-a spus atunci că a fost primul autograf pe care l-a dat vreodată și încă îl am undeva, prin sertare. E un lucru frumos să ai idoli și oameni pe care poți să-i urmărești cu sufletul la gură și care să te inspire atât de tare, cum sper că fac și eu acum”, a declarat David Popovici.

Ce spune Glință despre David Popovici

Robert Glință a fost plăcut surprins de reușita sportivului, susținând că este de-a dreptul „uluitor”. „Super-tare puştiul ce a reuşit şi de data aceasta. Este prea greu de descris în cuvinte. Vă spun numai aşa. Imaginaţi-vă că până să înceapă acest Campionat Mondial, România nu a avut niciodată un campion mondial la masculin.

Dintr-o dată, David la 17 ani câştigă două medalii de aur la acelaşi campionat mondial. Uluitor este puţin spus. Este fabulos. Mă bucur enorm pentru el şi pentru nataţia românească. Noi avem istoria noastăr cu multă muncă în spate şi putem să inspirăm mulţi copii”, a spus Robert Glinţă, potrivit as.ro

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre