Lia Bugnar, amintiri urâte în ziua de Crăciun. Tatăl ei avea probleme cu alcoolul și a murit în cel mai groaznic mod

Lia Bugnar are amintiri urâte în ziua de Crăciun. Tatăl ei avea probleme cu alcoolul și a murit în cel mai groaznic mod. Amintindu-și de tatăl ei, Lia Bugnar s-a lăsat cuprinsă de revoltă la adresa conaționalilor ei. „Popor turmentat!”, exclamă vedeta, amintindu-și scene din copilărie și comparându-le cu ceea ce se întâmplă în România de azi. Lia Bugnar are 55 de ani.

Mulți ani s-a iubit cu mai tânărul ei coleg de breaslă, Anghel Damian. Când acesta s-a îndrăgostit nebunește de actuala sa soție, Theo Rose, a înțeles și a rămas un pas în spate, cu prietenie. Foștii iubiți au continuat să lucreze împreună, cu succes.

Copilăria Liei Bugnar: „Tata se repezea să spargă televizorul”

Lia Bugnar rememorează momente din copilăria sa, alături de un tată „băutor o mare parte din viața lui”. Ea amintește și cum l-a lovit pe acesta ironia sorții: când tatăl a decis să se lase de băut, s-a înecat cu o boabă de strugure și a murit.

Povestea, însă, e alta. Cel mai așteptat film al momentului, „Anul nou care n-a fost”, i-a adus aminte vedetei de multe. Și i-a dat prilejul să mediteze. „Anul nou care n-a fost e despre mine. Și despre tata. Care, de câte ori se îmbăta (și v-am zis deja că se îmbăta des), se repezea să spargă televizorul în care se afla Ceaușescu, care apărea la televizor la fel de des cum se îmbăta și tata, adică aproximativ zilnic.

Pur și simplu, sărea brusc de la locul lui și ridica televizorul în aer, deasupra capului. Noi săream și-l țineam, tata, nu, nu-l sparge, nu, tata. Cred că nu voiam să-l spargă de principiu, că se luau greu televizoarele, cu așteptări de luni de zile, și oricum s-ar fi făcut cioburi prin toată casa. Deci nu pentru că eram atașați de vreun program TV, că n-aveai de ce. Și atunci el lăsa televizorul înapoi pe măsuță și înjura îndelung”, a relatat Lia Bugnar.

Împușcarea lui Ceaușescu și a soldaților de la Otopeni

Lia Bugnar avea 20 de ani la Revoluție. Amintirile de atunci sunt încă vii; șocul împușcării dictatorului care conducea România a rămas. Era prima dată când, în viața ei, se întâmpla așa ceva. O execuție nu se arăta la televizor. Până atunci.

„Știu ziua de 21 decembrie. Știu tot ce am făcut în ziua aia, așa cum probabil știu foarte mulți oameni din generația mea. Știu și ce am făcut pe 22 – o zi chiar mai marcată pentru mine decât 21, pentru că am fost la Otopeni, când au fost omorâți cei 32 de soldați de la unitatea din Câmpina și m-am uitat perplexă când s-a întâmplat asta. N-am mai văzut de atunci oameni omorâți în fața mea și poate că nici n-o să mai văd.

Moartea e simplă ca bună ziua. Sau ca noapte bună. O boabă de strugure în cazul tatălui meu. Un glonț în cazul copiilor ălora, soldați care nu depuseseră încă jurământul. În ziua în care l-am înmormântat pe taică-miu i-a venit și prima (și ultima) pensie. 63. Chestie bună, după părerea mea. Nu i se potrivea să fie bătrân și n-a apucat. Era bătaios, n-avea instinct de conservare deloc.

Probabil că, bătrân fiind, ar fi mâncat bătaie de la te miri cine, pentru că nu și-ar fi dat seama că e bătrân și ar fi fost în continuare cu gura mare și revoltat de fel. Am moștenit și eu oarecum revolta asta a lui, da’ la mine e alterată cât de cât de cele câteva cărți citite și de faptul că sunt conștientă că am moștenit asta de la el și că nu era bine cum era”, a mai rememorat Lia Bugnar.

„E tare apăsător să nu mai ai pe cine să dai vina”

Lia Bugnar este o fină observatoare a vieții sociale și politice din România. Filmul „Anul nou care n-a fost” i-a oferit ocazia să înțeleagă mai mult din ceea ce se întâmplă.

„Acum, după ce am văzut filmul, m-a năpădit o furie pentru toți anii ăștia din ’89 încoace. O furie gen tata, așa. Pentru faptul că e atât de clar că nu Ceaușescu era problema reală, ci noi, care am lăsat să se întâmple. Și care lăsăm și acum. Am reușit din ’89 încoace să ocolim, să ocolim și tot acolo să nimerim. Popor turmentat care nu știe cu cine să voteze, pentru că nu are cu cine să voteze, asta-i adevărul trist. Foarte bun film, foarte proastă realitate. E tare apăsător să nu mai ai pe cine să dai vina. Să nu mai ai pe cine să înjuri fără să te incluzi și pe tine în înjurătura aia. Cine erau aia? Cine sunt ăștia? Că noi am rămas aceiași”, a mai punctat Lia Bugnar.