Simona Ionescu / Redactor Șef

Micuțul actor din serialul „Moștenirea”, Berat Ozkan, surpriză pentru fani. „Ești cel mai drăguț din Univers”

Micuțul actor din serialul „Moștenirea”, Berat Ozkan, surpriză pentru fani. „Ești cel mai drăguț din Univers”
Berat Rüzgar Özkan, micul actor din serialul „Moștenirea” i-a bucurat enorm pe fanii săi cu o postare pe contul de socializare. Are 10 ani și sute de mii de urmăritori pe Instagram, din toată lumea.

Fanii serialului „Moștenirea” îl pot vedea pe Berat Rüzgar Özkan, în fiecare sâmbătă și duminică dimineața pe Happy Chanell. Dar simpaticul și micuțul actor nu ratează ocazia să-și bucure fanii și pe rețelele de socializare.

Cum apare băiețelul în ultimul video postat pe rețelele de socializare

Berat Ozkan nu contenește să-i uimească pe fanii săi care nu pleacă din fața televizoarelor când începe serialul „Moștenirea”. Părinții frumosului actor au făcut recent un video pe care l-au postat pe contul de socializare, iar internauții au trimis mesaje pe bandă rulantă.

Băiatul apare relaxat, ca orice copil de vârsta lui, mănâncă și se joacă pe telefon și este admirat de toată lumea pentru naturalețea pe care o afișează. Iar fanii i-au felicitat și părinții pentru educația pe care i-au dat-o.

Micuțul a jucat și în multe reclame

Serialul turcesc „Moștenirea” este primul proiect foarte mare din cariera băiatului, care devine pe zi ce trece, un actor în toată regula. Dar înainte de a fi cooptat în acest film, el și-a făcut ucenicia în multe reclame televizate, fiind apreciat pentru talentul extraordinar cu care a fost înzestrat.

Fanii sunt fascinați de micul actor, dovadă că acesta a strâns până acum peste 130.000 de prieteni virtuali, iar pe contul său se găsesc mai mult de 300 de fotografii și scurte video-uri.

„Ești cel mai drăguț din Univers”

“Este cineva mai frumos ca mine?”, l-au ajutat părinții să scrie pe contul de socializare, iar fanii au sărit imediat cu tot felul de comentarii. “Frumosul meu băiat, arăți super. Cât ai crescut, o să fii mereu în inimile noastre. Ești un copil care nu poate fi înlocuit.”, “Ești de un succes de neegalat”, “Ești cel mai drăguț din Univers”, sunt câteva dintre cuvintele internauților.

Cine este Berat Rüzgar Özkan

Berat a venit pe lume pe 16 septembrie 2014 și joacă în serial de la primele episoade. Micuțul îl întruchipează pe Yusuf, un copil care rămâne fără părinți și este crescut de mătușa Seher, sora mamei sale și unchiul Yaman, fratele tatălui său. Sora sa joacă și ea în serial, iar rolul ei nu este ușor. Fetița „Dodo” traversează și ea o situație dramatică din familia ei.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre