Cea care l-a apărat pe Nicu Ceauşescu în timpul procesului declanșat imediat după revoluție a rămas în memoria multor români ca o avocată ce s-a luptat pentru drepturile omului. La opt ani de la decesul ei, apropiații dau numele unei fundaţii: Paula Iacob. Sunt câteva amintiri despre cea pe care românii au cunoscut-o ca un avocat cu pledoarii spectaculoase în sălile tribunalelor.
Sintagma: „orice om, indiferent cât este de rău şi cât de grave sunt faptele sale, are dreptul la apărare”, din păcate s-a tocit în Justiţia din România. Ea nu mai reprezintă esenţa corectitudinii, a echităţii unei judecăţi, ci un paravan în spatele căruia se ascund tot felul de aranjamente tenebroase. Din păcate, consecinţele acestei stări de fapt sunt extrem de grave. Neîncrederea cetăţeanului în Justiţie, în actul de dreptate care ar trebui să i se facă. Senzaţia că în faţa statului şi a instituţiilor sale de forţă, el, cetăţeanul, care ar trebui să fie apărat de acestea, nu este decât o frunză în bătaia vântului, un fir de praf pe care o sentinţă nedreaptă, rezultată atunci când în talerele balanţei ţinută de zeiţa Justiţia nu sunt puse toate argumentele acuzării şi ale apărării, îl poate spulbera şi nenoroci pe viaţă.
Nu dintotdeauna a fost aşa. Sintagma aceasta avea foarte mare preţ în zorii drumului spre normalitate pe care pornisem cu toţii după căderea dictaturii. În anii ’90, a apăra cu adevărat pe cineva, mai ales dacă era vorba despre un fost demnitar comunist, era nu doar un act de repunere în drepturi a Justiţiei adevărate, nu doar punerea bazelor statului de drept, inexistent fără o justiţie pentru toţi cetăţenii, ci şi un act de veritabil curaj. La propriu.
Amintiri cu legendara avocată Paula Iacob, care l-a apărat pe Nicu Ceaușescu
Pe maestra Paula Iacob am cunoscut-o în astfel de împrejurări, pline de controverse, dramatism şi tensiune. Şi nu vreau să mă refer la nenumăratele momente când am avut onoarea să-mi fie parteneră în platourile de televiziune, inclusiv în emisiunile pe care le realizam. Nu de puţine ori, părerile noastre nu coincideau. Dar era o dispută mai mult decât elegantă şi civilizată, iar doamna Paula Iacob îşi susţinea punctele de vedere cu argumente solide, nu cu păreri.
Nici asupra unei trăsături pe care marele public nu i-o ştia nu am să insist prea mult. În câteva rânduri, mânat de treburi profesionale, am trecut pragul casei dumneaei. În afară de bunul gust cu care era amenajată sufrageria, pentru că doar acolo am intrat, trecând cu inima cât un purice printre mulţii câini maidanezi din curte pe care îi îngrijea, am mai remarcat ceva, care în ziua de azi este mai rar decât o piatră foarte preţioasă. Doamna Paula Iacob era o doamnă în adevăratul înţeles al cuvântului. Se bucura nespus să-şi servească musafirii cu excepţionalele tartine făcute de mâna dumneaei, care o făcuseră celebră printre prieteni, sau cu minunata îngheţată pe care o prepara în casă, după o reţetă proprie. Nu mi-am închipuit-o niciodată sunând la o firmă de catering să comande nişte pizza atunci când avea musafiri.
Să mă întorc însă la anii ’90 şi la bătălia pentru o Justiţie echitabilă începută atunci, printre puţinii, şi de maestra Paula Iacob.
Sibiu. Începutul lui 1990, la puţin timp după ce căzuse dictatura. Nicu Ceauşescu fusese arătat la televizor drept un criminal. În Sibiu se trăsese în manifestanţi. Muriseră oameni. Mulţi oameni. La mai bine de o lună de la evenimentele tragice, pe străzi atmosfera era încă una de război. Tancuri, multe tancuri, blindate, militari în echipament de luptă, cu armele pregătite, gata să tragă la cel mai mic semn de alarmă. Şi multe clădiri distruse, ca după un bombardament intens. Se vorbea despre terorişti. Oamenii cenuşii treceu grăbiţi, să se închidă cât mai repede în case. Nu ştiai, la căderea serii mai ales, de unde putea veni un glonte rătăcit, sau tras intenţionat pentru a crea panică.
Nicu Ceaușescu în timpul procesului
Ce s-a întâmplat la procesul de la Sibiu al lui Nicu Ceaușescu, în 1990
Procesul lui Nicu Ceauşescu se ţinea în centrul oraşului, în sala mare a Casei de Cultura a Sindicatelor. Toate clădirile din jur, inclusiv hotelul mare aflat lângă sală, erau goale. Ca nu cumva să se ascundă în ele terorişti, care să atace şi să-l elibereze pe fiul dictatorului. Intrările erau păzite straşnic. Ca să intri în sală, în afară de acreditarea de jurnalist, ni se făcea şi un veritabil control antiotero. Toţi cei veniţi în Sibiu care aveau legătură cu acest proces, magistraţi, avocaţi, jurnalişti, fusesem cazaţi în singurul hotel funcţional, aflat peste drum. Şi sala de şedinţe, şi hotelul, dar mai ales sala, erau înconjurate de blindate şi militari gata să tragă. De la hotel la sală străbăteam un drum de câteva sute de metri, şi el păzit de militari înarmaţi. Singurii care aveam oarecare libertate de mişcare eram jurnaliştii, care însoţeam echipele de procurori militari care verificau pe teren informaţiile despre tot felul de atrocităţi.
Nu întâmplător am descris toate acestea. Ci pentru a arăta câtă valoare avea atunci dreptul oricărui om la un proces echitabil. Dreptul la apărare. Drept care îl putea costa pe apărător chiar viaţa. Când se rostea: „Fiat iustitia, pereat mundus”! atunci chiar avea o greutate aparte.
În aceste condiţii, în această atmosferă, maestra Paula Iacob l-a apărat pe Nicu Ceauşescu. L-a apărat în adevăratul înţeles al cuvântului, nu aşa cum au făcut aşa-zişii avocaţi în procesul lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, când erau în acuzaţii mai vehemenţi decât procurorii. L-a apărat cu argumente, cu declaraţii de martori, cu fapte. Nu era vorba de a-l scoate nevinovat. Pentru că nici nu s-a întâmplat asta. Dar Nicu Ceauşescu a plătit numai pentru faptele sale, nu pentru că era fiul fostului dictator, aşa cum se dorise la începutul procesului.
Mai mult. În timpul procesului s-a dovedit că vinovatul principal pentru măcelul din Sibiu era colonelul Dragomir, comandantul garnizoanei oraşului. Vă daţi seama, să reiasă din pledoarii şi probele administrate că vinovatul principal este chiar comandantul celor care încă ocupau străzile cu tancurile şi blindatele lor, gata să tragă, printre care treceai de mai multe ori pe zi. Ştiu că a şi fost ameninţată atunci. Nu de la dumneaei știu.
Fundația „Paula Iacob” îi va duce moștenirea spirituală și profesională mai departe
Cred că atunci, la Sibiu, sub acea presiune uriaşă, s-a pus o cărămidă la temelia statului de drept în România şi la speranţele noastre într-o democraţie autentică.
Din păcate, astăzi, am rămas numai cu acea temelie. Peste ea s-a construit un edificiu strâmb, în care cetăţenii nu mai au încredere. Poate că şi acesta este un mod de a reveni la temelia de atunci. Păstrând memoria maestrei Paula Iacob în fundaţia care-i poartă numele. Fundaţie pe care, discipolul maestrei, avocatul Daniel Ionaşcu o iniţiază acum, la opt ani de când Paula Iacob a plecat dintre noi. Să încercăm şi astfel să reconstruim ceea ce ne doream cu toţii la începutul anilor ’90. O justiţie corectă, în care orice om, cât de rău ar fi şi oricât de grave ar fi faptele sale, să aibă parte de o judecată dreaptă. Iar expresia: „Fiat iustitia, pereat mundus” să capete şi în ţara noastră greutatea pe care o are în ţările civilizate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
