Pe 1 septembrie, Nicu Ceaușescu, ar fi împlinit 70 de ani. Oare cum ar fi arătat? Cum s-ar fi adaptat anilor de după căderea dictaturii tatălui său?
A fost răsfățatul părinților săi celebri, Elena și Nicole Ceaușescu. Era poreclit ”Prințișorul” în anii de ”domnie” a tatălui său. Dar, el nu a avut o viață ușoară. S-a îndrăgostit de cine nu era permis, a luat decizii care nu au fost pe plac părinților săi.
Nicu Ceaușescu, ”Prințișorul”, un personaj tragic
Nicolae Ceaușescu și familia lui aveau de toate, în timp ce românii se sculau cu noaptea în cap ca să stea la coadă la pâine, ori la lapte. Așa că este greu de înțeles de ce Nicu Ceaușescu, mezinul familiei de dictatori, era nefericit.
Viața lui Nicu Ceaușescu a fost irosită în petreceri. Românul simplu credea că este o frondă la adresa mamei sale, Elena Ceaușescu. Presat să joace un rol pentru care nu era făcut, apoi acuzat de crime pe care nu le-a comis, Nicu Ceaușescu a fost, până la urmă, un personaj tragic, scrie evz.ro.
În 1989, la 38 de ani, deși avea România la picioare, nu reușise nimic în funcțiile unde fusese propulsat. După Revoluție, chiar și după eliberarea din închisoare, nu a mai vrut să lupte pentru viață. În 26 septembrie 1996, moare la 45 de ani, măcinat de boli tratate cu indiferență, mai ales după ce în ziua de 22 decembrie 1989 a fost înjunghiat în burtă în sediul Televiziunii.
Nicu Ceaușescu, în documentele americane
În documentele din arhive, vedem ceva din realitatea rolului jucat de Nicu Ceaușescu, scrie evz.ro. Fragmentul, este relevant pentru felul cum era văzut Nicu Ceaușescu de americani, mai ales când venea vorba de a îl înlocui pe tatăl său la conducerea României.
Este unul dintre cele mai importante documente de politică externă care ajunge zilnic pe masa președintelui Americii: National Intelligence Daily. Documentul este din 3 noiembrie 1987.
”Băiatul cel mai mic al lui Ceaușescu, fost șef al organizației comuniste de tineret, a fost numit prim-secretar al unuia dintre cele 40 de județe din România, potrivit relatărilor din presă. Aparent rămâne membru supleant fără drept de vot în Comitetul Central al Comitetului Politic Executiv. Mulți români cred că Nicu, în ciuda reputației de playboy, este pregătit pentru a îi succede tatălui său.
Noua poziție a lui Nicu Ceaușescu este aleasă ca să îi ofere experiență administrativă înainte de a fi mutat pe o poziție mai importantă la București. Deși președintele și ambițioasa sa soție intenționează să îi dea fiului lor de 36 de ani o sinecură guvernamentală de rang înalt, evidenta sa lipsă de experiență și impopularitatea în partid l-au descalificat de la a fi un candidat serios la succesiune. Soția președintelui, totuși, speră să îl pregătească pe Nicu pentru o poziție guvernamentală majoră, dacă ea va reuși să îi succeadă soțului.”
Nicu Ceaușescu a fost neascultător
Nicu Ceaușescu a fost căsătorit cu Poliana Cristescu, o favorită a mamei sale, Elena Ceaușescu. Căsătoria lor nu s-a consumat, după cum au povestit apropiații ”Prințișorului”. A fost nevoit să intre în greva foamei ca să poată divorța.
Având un divorț la active și nedând semne că are de gând să se cumințească, Nicu a fost trimis ca prim-secretar al județului Sibiu. Era mai mult pentru a se despărți de anturajul său bucureștean. Un surghiun, nu o școală de administrație.
Ultimele zile ale lui Nicu Ceaușescu
- Pe 22 decembrie 1989, mașina cu care venea spre București este oprită la intrarea în Capitală. Nicu Ceaușescu este adus în studioul 4 al Televiziunii Române după ce fusese înjunghiat în burtă. Se zvonea că la Sibiu se trage cu tunul în oameni și că a luat copii ostatici. A zi, soții Elena și Nicolae Ceaușescu sunt condamnați la moarte și executați.
- Pe 28 decembrie 1989, procurorul militar Mihai Popa, de la Procuratura Generală, emite mandatul de arestare pe numele lui Nicu Ceausescu, pentru infracțiunea de genocid.
- Procesul începe la Sibiu pe 26 mai 1990. Este considerat responsabil de moartea a 102 persoane la Sibiu, în zilele Revoluției. În închisoare fiind, dă un interviu jurnaliștilor Lucian Jiman și Rudolf Kamla, de la ziarul „Tribuna” din Sibiu.
- 21 septembrie 1990 – este condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la 20 de ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav și la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
- Pe 3 iunie 1991, prin rejudecarea cauzei, îi este schimbată încadrarea juridică și pedeapsa i se reduce la 16 ani de închisoare.
- La 20 noiembrie 1992 este condamnat la 5 ani închisoare pentru port ilegal de armă și încălcarea regimului armelor și munițiilor. Este pus în libertate condiționată pe motive medicale.
- Pe 16 septembrie 1996, la 45 de ani, este internat de urgență la Spitalul Clinic Universitar din București cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene și ciroza hepatică cronică.
- Pe 18 septembrie părăsește România pentru o intervenție chirurgicală la Viena. Moare la 45 de ani, la 26 septembrie 1996. Sursa: evz.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook