Revoluția l-a prins pe Cornel Burtică într-o funcție modestă: director al Uzinelor 1 Mai din Ploiești, unde fusese trimis din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, după ce căzuse în dizgrație. Înainte de asta era ministrul Comerțului Exterior, funcție importantă.
Din cauză că românii știau că Burtică fusese izgonit din partid de Ceaușescu de câțiva ani, nu a fost arestat în zilele revoluției, ca mulți alți demnitari PCR. Și-a încheiat acolo, la Ploiești, activitatea, prin anul 1990.
Se auzise că fostul ministru al Comerțului Exterior îi supărase pe dictatori, fiindcă zvonurile circulau și în ”Epoca de aur”. El, Corneliu Mănescu, Ion Gheorghe Maurer, Ștefan Voitec, Ștefan Andrei, Niculescu-Mizil și Gogu Rădulescu treceau drept intelectualii din Comitetul Central și oamenii mai curajoși din camarila comunistă. Mai vorbeau și securiștii și milițienii prin cercurile lor, iar informațiile despre „viața în înalta societate” ajungeau și la urechile românilor.
Produse de lux în comunism
Ministrul Cornel Burtică era considerat unul dintre „băieții buni”, fiindcă aprobase ca să se aducă în țară mărfuri din străinătate. Pe lângă produsele din țările din lagărul socialist și China, rețeaua de comerț exterior aducea pe piața românească produse franțuzești, italienești, grecești.
Era prin 1979-1980. Parfumuri franțuzești, cristale de Boemia, costume de baie Poufinas, deodorante Fa și țigări Kent nu se găseau peste tot. Era doar un magazin al „Comerțului Exterior” la Universitate – „la „Coada Calului” (așa se spunea din cauza statuii lui Mihai Viteazu călare). Acolo se găseau toate aceste lucruri râvnite de orice român. Se bănuia că Burtică e omul Securității, dar era simpatizat de popor fiindcă se descurca să aducă puțin occident în țară.
Nicu Ceaușescu la Las Vegas
Un ofițer de Securitate a povestit o întâmplare despre Nicu Ceaușescu. Susținea că de la asta i s-a tras lui Cornel Burtică dizgrația ceușistă în 1981-1982. Poate fi așa sau poate nu. Dar acesta a fost un zvon care a circulat puternic în epocă.
Se spunea că Nicușor Ceaușescu a fost într-o vizită în America. A cerut să fie dus și la un cazinou din Las Vegas. Acolo ar fi pierdut la jocuri peste un milion de dolari. Unii susțineau că jucase la cărți și herghelia de la Jegălia. Securistul povestitor susținea că Ceaușeștii au considerat că ministrul Cornel Burtică și un om de-al lui, care s-au ocupat de „vacanța” lui Nicu, erau vinovați de derapajul Prințișorului la cazinou.
Nu se știa nimic sigur, căci pe atunci presa nu avea forță să facă investigații, însă a fost clar că ministrul Comerțului Exterior făcuse ceva. Se cam stricase și relația cu Securitatea, ai cărei șefi ar fi pus umărul la discreditarea activistului politic.
Când a fost eliminat din structurile puterii, s-a spus că Burtică l-ar fi contrat pe Nicolae Ceaușescu. Probabil că nu a făcut-o cu atâta vehemență ca un „opozant” al președintelui, cum prezentau zvonurile, căci Burtică nu a fost pedepsit cu domiciliu forțat. A fost numit director al Uzinelor 1 Mai din Ploieşti, iar acolo a muncit din 1982 până în 1990. Pentru restul liderilor comuniști, devenise un paria.
Povestea de la Las Vegas, confirmată de generalul Nicolae Pleșiță
După prăbuşirea regimului Ceaușescu, Corneliu Burtică a fost printre foarte puţinii reprezentanţi de vază ai nomenclaturii care s-a căit pentru trecutul său.
Despre incidentul cu Nicușor a povestit generalul de Securitate Nicolae Pleșiță. El a spus că banii pierduți de fiul cel mic al Ceauseștilor la Las Vegas aparțineau Ambasadei Romaniei la Washington și i-au fost dați lui Nicu de către un om din subordinea lui Burtică, la ordinul ministrului.
La întoarcerea în țară, spunea Pleșiță, Elena Ceaușescu a încercat să acopere gaura făcută de vizita mezinului familiei în America cu bani produși de Triță Făniță, director al Agroexport. Banii proveneau din operatiunile speciale (așa numitul aport valutar, bani obtinuți din operațiuni cu marfă străină). De aici încolo începe însă o altă poveste.
Cornel Burtică a fost incinerat în 2013
În ziua de 13 iunie 2013 s-a aflat din câteva anunțuri din ziare, la rubrica de Mică Publicitate, că s-a stins din viață Cornel Burtică, fost ministru al Comerțului Exterior în regimul Ceaușescu. Fostul demnitar comunist, devenit capitalist în România democrată – își deschisese niște firme – murise pe 11 iunie.
Chiar în ziua în care bucureștenii rememorau Mineriada lui Iliescu, fostul secretar al Partidului Comunist Român, fost ambasador în Italia și vicepremier al Guvernului în anii 70, era incinerat la Crematoriul ”Cenușa”. Avea 82 de ani și a decedat în urma unui stop cardiac produs în locuința sa.
Două-trei anunțuri și în ziarele din 14 iunie 2013, tot la rubrica de Decese, și asta a fost tot. Niciun nume dintre ”foști”, demnitari sau oameni care au lucrat cu Burtică în diferite instituții ale statului comunist, nu a semnat vreun text de condoleanțe.
Vă amintiți de BUG MAFIA? Nici nu știți ce penali erau!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook