Mircea Radu de la „Din dragoste”, șarmant la 56 de ani. Îi priește viața liniștită, departe de București. Foto

În urmă cu mai mulți ani, Mircea Radu, fostul prezentator al emisiunii „Din dragoste”, a decis să facă o schimbare în viața sa. A părăsit Bucureștiul și s-a mutat la Piatra Neamț, orașul natal al soției sale, medic de profesie. Aparițiile sale la televizor s-au rărit, iar vedeta a ales alte moduri de a-și petrece timpul.
O perioadă a condus departamentul de comunicare de la TVR și a fost consilier al Doinea Gradea, fost PDG al SRTV. Acum, prezintă emisiunea „Noi, românii” la Metropola TV. Cu toate că anii au trecut peste el, iar acum are 56 de ani, Mircea Radu și-a păstrat vocea caldă și prezența calmă care l-au consacrat pe vremuri.
În plus, prezentatorul și-a păstrat și atitudinea și look-ul șarmant cu care cucerea doamnele și domnișoarele în trecut. Mircea Radu este activ pe rețelele sociale, acolo unde își ține la curent fanii cu tot ceea ce face. Recent, a postat o fotografie în care apare îmbrăcat lejer, cu o cămașă albă desfăcută la câțiva nasturi și pantaloni de costum.
Faimosul prezentator, cel care a descoperit-o și pe Bianca Drăgușanu prin emisiunea sa, a accesorizat ținuta cu ochelari de soare și, bineînțeles, celebrul zâmbet. De asemenea, un alt detaliu care se poate observa în imagine este că are același stil de tunsoare ca în trecut, deși părul este alb și mai rar.
De când s-a mutat la casă, în Piatra Neamț, Mircea Radu nu a stat degeaba. Acesta a plantat o întreagă livadă, după cum mărturisea la un moment dat: „Avem destul de aproape de casă o pepinieră grozavă. Şi, pe negândite, m-am trezit că am în grădină pui de meri, peri, gutui, ba, mai nou, şi vreo doi copăcei de cireş”.
Pentru că este și pasionat de gătit, în 2016 a publicat și o carte de rețete. Soția sa Raluca, medic oncolog, este cu 19 ani mai tânără și cuplul are împreună doi copii: Clara Elena, în vârstă de 9 ani și Tudor, care are 12 ani. Familia se bucură des de talentele culinare ale lui Mircea Radu.
În ceea ce îi privește pe cei doi copii, Mircea Radu a mărturisit la un moment dat că s-a simțit cu adevărat împlinit atunci când a devenit tată.
„Gândurile mele erau în altă parte. În tine, ca nepărinte, încă nu există acea dragoste care apare în momentul în care ai copii. Numai Dumnezeu știe. Pur și simplu asta am simțit. E ceva crescut în mine în momentul în care i-am avut eu pe cei doi ai mei”, a recunoscut Mircea Radu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook