Zilele trecute au apărut pe piață „frații” lui triple S, iar aspectul lor a șocat. Balenciaga lansează adidași total distruși care costă 1.450 de euro. Iar știrea nu este asta. Papucii sport care par a fi fost purtați în prealabil cel puțin un an prin cele mai noroioase șantiere, sau, mai rău, la groapa de gunoi, reprezintă o serie limitată care s-a și epuizat.
Iar prețul nu era deloc pe măsura aspectului. Orice om normal se așteaptă ca o pereche de pantofi uzați să fie foarte ieftini. În cazul de față însă a fost fix invers. Sneakers-ii Balenciaga costă cam cât o pereche de sandale ediție limitată Miu Miu pictați de mână, sau cât două perechi de stilettos Prada.
Pantofii Paris High Top Full Destroyed sunt un bestseller
Pantofii sport ultra uzați de la Balenciaga imită un efect de murdărie și sunt, de asemenea, pline de rupturi și imperfecțiuni. Se spune mereu că există culori diferite pentru gusturi diferite, dar ceea ce surprinde pe rețelele de socializare este costul ridicat al acestei încălțăminte care pare scoasă dintr-un tomberon: nici mai mult, nici mai puțin de 1.450 de euro.
Seria de sneakers Paris High Top Full Destroyed este un bestseller, cele 100 de exemplare fiind deja epuizate. E de așteptat ca, ulterior, colecționarii să plătească și mai mult pe acești papuci. Pe altă parte, așa cum transmit creatorii, colecția lansată de Balenciaga este o campanie prin care brandul vrea să arate că pantofii pot fi purtați o viață întreagă.
Recomandări pentru îngrijirea papucilor ultra uzați
Potrivit site-ului brandului de lux, pantofii imită un „efect tocat” și sunt confecționați din „bumbac și cauciuc total uzat”. De asemenea, Balenciaga recomandă folosirea „unei cârpe moi” pentru a-i curăța fără a-i deteriora… mai mult. În acest moment, toate variantele, de la ghete înalte până la șlapi, sunt epuizate pe site-ul casei de modă, datorită faptului că vânzările lor au explodat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook