Nepotul Regelui Mihai, Nicolae al României, s-a căsătorit pe 30 septembrie 2018 cu iubita sa, Alina Maria Binder. La eveniment au participat reprezentanți ai Caselor Regale din toată lumea, însă nu și Familia Regală din România. Mii de oameni au venit special să-i vadă pe cei doi miri, iar mulți purtau steaguri sau însemne ale Casei Regale. Pentru români, Nicolae rămâne membru al familiei regale, chiar dacă familia l-a renegat.
Casa Regală din România se ține departe de Nicolae, după ce, în 2015, Regele Mihai i-a retras titlul de „principe al României” nepotului său și l-a exclus din linia succesorală a Coroanei României. Motivul a fost faptul că acesta a făcut un copil nelegitim, în afara căsătoriei, cu o domnișoară, Nicoleta Cîrjan. Abia peste cinci ani, în toamna anului 2020, Nicolae al României a anunțat că, după efectuarea testului de paternitate, a reieșit că fetița, botezată Iris Anna, este fiica sa. Aceasta primește pensie alimentară de la fostul principe.
Nicolae al României nu mai e principe, dar e cel mai fericit tătic
Nicolae al României și Alina Binder au devenit părinți, pentru prima dată, pe 7 noiembrie 2020. Fetița lor a fost botezată Maria-Alexandra. „Văzând-o, mi-a fost greu să-mi dau seama că acest bebeluș adorabil ar putea fi fiica mea! Înainte, am fost puțin intimidat de nou-născuți. Cu ea, m-am simțit imediat în largul meu”, a mărturisit nepotul Regelui Mihai într-un interviu acordat revistei franceze Point de Vue.
Anul acesta, familia sa a fost binecuvântată cu încă un moștenitor. De data aceasta, cuplul are un băiat care a primit numele bunicului său, Mihai, în cinstea lui, după cum mărturisește fericitul tătic. „Cu recunoștință profundă pentru darul Proniei Divine și cu o nemărginită bucurie, vă împărtășesc vestea nașterii fiului meu Mihai pe 15 aprilie 2022 la ora 02:05. Strănepotul regelui Mihai a venit pe lume la spitalul Polizu din București. Soția mea Alina Maria și fiul nostru sunt în stare de sănătate perfectă.
Mihai s-a născut în preajma Învierii Mântuitorului și a unei zile istorice de mari emoții pentru bunicul meu, regele Mihai și deopotrivă pentru poporul român: reîntoarcerea în România de Sfintele Paști, acum 30 de ani, după 45 de ani de exil. Întreaga noastră familie trăiește momente speciale, de mari bucurii și împliniri.
Mulțumim cu recunoștință tuturor românilor care ne sunt alături cu dragostea și entuziasmul lor. Aleasă gratitudine și prețuire personalului medical implicat în nașterea fiului nostru. Așa să ne ajute Dumnezeu”, a transmis, pe rețelele sociale, Nicolae al României, semnând anunțul cu expresia „NIHIL SINE DEO”.
Sursa foto: Facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook