Cele mai cunoscute dintre ele apelează la esteticieni pentru a-și netezi și tonifia corpul și forma feței și, de asemenea, optează pentru vopsea atunci când vine vorba să își etaleze podoaba capilara. Chiar dacă au 60 sau 70 de ani, vedetele momentului nu lasă să li se vadă nici un fir de păr alb. Nu e cazul lui Andie MacDowell.
Cunoscuta și îndrăgita actriță și-a despletit părul lung și bogat, încărunțit, la Săptămâna Modei de la Paris, unde a fost prezentă, săptămâna care tocmai s-a încheiat. A fost numită, pe drept cuvânt, o „vulpe argintie”.
Andie MacDowell și-a plimbat frumusețea de păr nevopsit pe podiumul L’Oréal Paris la Paris Fashion Week 2022 duminică, purtând o rochie uluitoare și arătându-și poadoaba capilară creață natural și încărunțită la fel de natural. Actrița are deja 64 de ani, vârstă la care nimeni de pe planetă nu se poate lăuda că nu a adunat suficiente fire albe.
De ce a ales Andie MacDowell să nu își mai vopsească părul
Actrița din „Maid” a purtat o rochie cu mărgele de culoarea șampaniei, cu o fantă înaltă și un ornament din pene, pentru a scoate în evidență un picior elegant. Piesa de rezistență a ținutei ei, însă, a fost părul ei uimitor.
Vedeta a vorbit despre decizia ei de a păstra culoarea naturală a părului, de mai multe ori. „Am 64 de ani și acesta este momentul vieții mele. În cele din urmă, voi fi argintie. Și am vrut să am această experiență, de a vedea cum este”, a mărturisit vedeta.
Cine sunt marile susținătoare ale actriței
Fiicele ei, actrițe Margaret, în vârstă de 27 de ani și Rainey Qualley, în vârstă de 32 de ani, o susțin mereu. „Dacă spun vreodată ceva negativ despre mine, pentru că le-am învățat să nu facă asta, ele vor spune: De ce faci ceea ce ne-ai spus să nu facem?”, a recunoscut actrița care este mama a trei copii.
Totuși, ea a lucrat mult la încrederea în sine în ultimii ani, reîncadrând felul în care își privește aspectul în evoluție și schimbare.
„Când am făcut-o prima dată, m-am dus la un magazin alimentar pentru că nu aveam unde să merg și mi s-a părut că arăt bine. Am văzut un bărbat acolo care s-a uita admirativ spre mine“, a spus Andie MacDowell la Drew Barrymore Show.
Dar nu toată lumea o acceptă la fel. Andie recunoaște că s-a confruntat cu refuzul managerilor ei care i-au spus că părul ei „nu este timpul să devină gri”. Pentru ei a avut răspunsul pregătit: „Cred că vă înșelați, voi fi mai puternică dacă îmbrățișez modul în care arăt acum”, a declarat ea, conform Page Six.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook