Dar, recunoaște, a fost însărcinată. De mai multe ori. Și, de fiecare dată, a făcut întrerupere de sarcină. Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță, Oana Zăvoranu a povestit de ce nu este mamă. Putea avea deja cel puțin trei copii, dar nu a vrut. Măruță a întrebat-o indirect dacă a rămas vreodată însărcinată, iar Oana Zăvoranu i-a recunoscut direct: „Da, de trei ori, și am făcut întrerupere de sarcină pentru că nu am simțit…”.
Oana Zăvoranu putea să fie femeia care l-a făcut tată pe Pepe prima dată, însă nu a simțit că artistul, pe atunci soțul ei, era potrivit și pentru rolul de tată al copiilor ei. „A fost o dată, nu mai știu, sau de două ori înainte de Pepe și o dată când eram cu el. Dar nu am simțit niciodată să fac pasul acesta cu niciun bărbat care s-a aflat în momentul acela, la vremea respectivă, în viața mea”. Măruță a vrut să știe dacă are regrete că nu a vrut să devină o „mamă cool”.
„Într-un copil iubești bărbatul cu care l-ai făcut”
„Pentru o femeie contează foarte mult bărbatul cu care faci (copilul). Nu vreau să fiu înțeleasă greșit: un copil este binevenit. Dar dacă e făcut cu persoana cu care simți, este, de multe ori îl iubești pe copil pentru că vezi în copil bărbatul cu care l-ai făcut”, a mai spus Oana Zăvoranu.
Unii ar crede că optica ei față de posibilitatea de a deveni mamă are legătură cu tatăl ei. „Relația mea cu tatăl meu a fost cea mai bună. Până la o anumită vârstă”, recunoaște Oana Zăvoranu. După ce acesta a divorțat și și-a refăcut viața, Oana nu a putut trece peste și l-a atacat mereu.
Oana nu a crezut niciodată în veridicitatea relației lui Pepe cu Raluca Pastramă
„Pe mine m-a pus o țară întreagă la zid pentru că l-am părăsit pe Pepe și că ulterior i-am frânt inima, de plângea și cânta peste tot, își trăgea mucii… Câte luni au trecut până s-a recăsătorit? Vreo 8 – 9 luni. Niciun doliu așa, nu purtăm? Eu eram infidela… dar în timpul ăsta, el nu stătea degeaba. Nu că și-a făcut o relație, s-a însurat! A fost o relație făcută la ambiție. Nu am crezut niciodată în această căsnicie ( n.r. a lui Pepe cu Raluca Pastramă). Pentru că mai auzeam una, alta. Plânsete, alea, alea, Bucureștiul ăsta e mic”, a explicat Oana Zăvoranu.
„Eu din momentul în care m-am desprins, așa sunt eu… Sunt pasională. Ori te iubesc de mor și merg până în pânzele albe și țin piept la toată lumea, ori… La mine nu există să ne mai uităm peste umăr. Scandalul și tot ce s-a întâmplat cu el au fost pentru că am fost ațâțată. Nu era că nu am suferit. Eu eram ofticoasă. L-am iubit, dar s-a terminat. A fost oftică pentru că toți taximetriștii, toate manichiuriste, toate pedichiuristele îl plângeau (…), că el mergea în emisiuni cu puppy eyes ( ochi de cățel), iar eu, dat fiind rolul din telenovelă, eram Nosferatu”, a mai spus Zăvoranu în podcastul lui Cătălin Măruță.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook