Simona Ionescu / Redactor Șef

Pandemia ne schimbă. Un sfert din români au făcut gestul acesta neașteptat

Pandemia ne schimbă. Un sfert din români au făcut gestul acesta neașteptat
Pandemia de coronavirus i-a pus la grea încercări pe români, iar obiceiurile de consum s-au schimbat radical. Potrivit unui studiu realizat de Foodwise Marketing, un sfert dintre români au recurs la un gest neașteptat.

Obiceiurile de consum ale românilor au fost influențate considerabil de contextul pandemic. Un studiu efectuat pe un eșantion național de 1.683 respondenți arată că 24% dintre români și-au făcut din nou provizii de alimente conservate, scrie Capital.

Studiul mai arată că 80% dintre respondenți gătesc acasă zilnic sau la două-trei zile, în timp ce 61% apelează la serviciile de livrare cel puțin lunar.

Pandemia i-a determinat pe respondenți să acorde o mai mare atenție provenienței ingredientelor sau tipurilor de mâncare pe care le consumă și să sprijine componenta românească. Astfel, 35% aleg produsele românești, 22% caută proveniența locală, de proximitate, în timp ce pentru 43%, decizia încă nu este influențată de acești factori.

Micii producători, câștigătorii pandemiei

De altfel, micii producători sunt și câștigătorii pandemiei – o treime dintre respondenți au început să le achiziționeze mai mult produsele, pe parcursul acestui an. Și produsele marcă proprie din supermarket-uri atrag mai mult și ajung la 31% dintre preferințe, mărcile populare sunt cumpărate mai des de 28% dintre români, iar produsele de premium sunt mai sus ca dezirabilitate pentru aproape 8% dintre respondenți.

“Ne-am propus să realizăm acest studiu pentru a avea o radiografie la zi a tendintelor în consum, a comportamentelor in food & beverages, un instrument de lucru bazat pe cifre actuale, care arată influența reală a pandemiei.

Unul dintre lucrurile pe care le observăm în studiu, și care confirmă tendințele pe care le resimțim, este o mai mare deschidere a românilor față de gătitul acasă – cu ingredientele alese de ei, cu proveniență trasabilă, în condiții de siguranță și un plus de control pentru alimentația zilnică”, arată realizatorii cercetării de piață.

Câte suplimente alimentare iau românii

Dacă pentru 30% dintre români alimentația nu a suferit modificări, iar aproape un sfert dintre respondenți confirmă un meniu zilnic echilibrat, mai bine de 25% dintre respondenți spun că au fost afectați de restricții și au început să mănânce neglijent, compulsiv.

Pe de altă parte, respondenții sunt atenți la sănătate și, pentru a-și crește imunitatea, adaugă, în proporție de peste 40%, vitamine meniului zilnic, iar 16% optează pentru suplimentele alimentare.

Sursa foto: Pixabay

Cristina Șișcanu a vrut să se facă remarcată la „Bravo, ai stil!” și s-a pus pe scandal. Reacția Ralucăi Bădulescu

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre