Simona Ionescu / Redactor Șef

Pe viitor, companiile ar trebui să țină cont de somnul angajaților. Concluzii uluitoare

Pe viitor, companiile ar trebui să țină cont de somnul angajaților. Concluzii uluitoare
Pe durata izolării oamenii au avut un program mai organizat al somnului. Au dormit exact când le-a venit să o facă în mod natural. Matthew Walker, specialist britanic în somn, speră că bune obiceiurile de odihnă care au apărut în timpul pandemiei să fie păstrate în viața noastră viitoare. Întreprinderile ar putea să își adapteze normele de lucru, de exemplu, pentru a ajuta angajații să doarmă mai bine, solicită acesta.

Există câteva date emergente ale unor companii de urmărire a somnului care sugerează că, în timpul izolării și după, oamenii se culcă la diferite ore decât înainte, dar, de asemenea, în mod obișnuit, în medie, se trezesc puțin mai târziu. Pentru unii oameni, în general, asta înseamnă că dorm mai mult. ”Companiile pot încerca să le permită angajaților să doarmă într-un mod mult mai compatibil cu biologia lor”, a spus Matthew Walker, pentru BBC.

Analizând felul în care au dormit oamenii pe durata izolării, specialistul spune că ceea ce se vede cu adevărat e faptul că oamenii încep să doarmă mai mult în armonie cu ceea ce numim cronotipul lor. Cu alte cuvinte, ești o persoană de seară, ești o persoană matinală sau ești undeva la mijloc? Și se pare că, într-adevăr, nu ai de ales cu adevărat. Cronotipul este determinat în mare măsură genetic.

Interesant este de văzut ce înseamnă acest lucru pentru viitor sau ce ar putea însemna pentru viitor somnul? Walker propune ca, odată cu întoarcerea oamenilor la serviciu, să li se ceară să completeze chestionare scurte despre orele lor preferate de somn – când vor prefera să se trezească, când vor prefera să se culce.

Companiile pot începe apoi să încerce să adapteze programele de lucru individuale ale oamenilor, ținând cont de răspunsurile lor. În acest fel, acestea ar permite angajaților să înceapă să doarmă într-un mod mult mai compatibil cu biologia lor, iar efectul ar fi că ei  ar avea un randament mult mai mare în timpul programului.

Societatea e concepută ca să înceapă lucrul de dimineață, însă, dacă s-ar ține cont de orele necesare de somn ale unei persoane în mod natural, companiile ar putea avea angajați mai odihniți care lucrează cu mai mult spor după ce și-au făcut somnul în intervalul orar în care li-l cere organismul în mod firesc. ”Ceea ce știm este că există o relație foarte intimă între sănătatea somnului și sănătatea imunitară”, mai explică specialistul.

Cercetătorii au descoperit că dacă nu sunteți suficient odihniți în săptămâna anterioară contactării unui virus, în cazul de față SARS-Cov2, produceți mai puțin de 50% din răspunsul antiviral normal al anticorpului. Acest lucru ar trebui să fie urmărit în cazul în care se va începe vaccinarea în masă, deoarece ea poate fi ineficientă dacă se aplică unor persoane obosite din cauza lipsei constante de somn.

Pe viitor, companiile ar trebui să se gândească cum să le permită angajaților, acolo unde e posibil, să doarmă după cum le vine în mod natural. Acest lucru ar avea efecte imediate asupra creșterii imunității oamenilor și asupra creșterii randamentului la job, a mai arătat Mathew Walker.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre