Ducele de Sussex face ce face și ajunge în atenția presei. De data aceasta s-a întâmplat fără ca el măcar să facă ceva. Astfel, prințul Harry a fost pictat de un purcel pe nume Pigcasso. Capodopera este doar una dintre sutele pictate de minunea porcină în vârstă de patru ani – care a fost salvată de la abator pe când era bebeluș de către proprietarul Joanne Lefson.
Doamna Lefson asigură că toți banii câștigați din picturile lui Pigcasso, adică aproape 50.000 de lire sterline până în prezent, au fost folosiți pentru îngrijirea animalelor care locuiesc la fermă. Perechea locuiește acum la „Farm Sanctuary SA” în Valea Franschhoek din Africa de Sud.
Prințul Harry, pictat de un purcel. Pigcasso a realizat și portretul reginei
Se pare că minunea necuvântătoare nu este la prima ispravă cu familia regală britanică. La un moment dat, Pigcasso a realizat chiar portretul reginei, bineînțeles cu ruj roșu din belșug pe buze. Opera de artă s-a vândut atunci cu peste 2000 de lire unui cumpărător din Londra. Acum, portretul lui Harry a încasat suma de 2350 de lire sterline, de la un colecționar spaniol care este fanul purcelului artist. Suma nu este deloc de neglijat, dacă ne gândim că portretul a fost realizat în doar câteva minute.
Stăpâna lui Pigcasso nu se ferește să se laude cu minunea pe care o are în ogradă, de fiecare dată când are ocazia. „Pigcasso nu este atât de diferită de ceilalți porci, este inteligentă și curioasă. Singura diferență semnificativă este că are o tonă de talent atunci când pictează. Oamenii sunt mereu curioși când îi văd arta, nu le vine să creadă cât de bine se descurcă. Pur și simplu nu le vine să creadă că totul e făcut de un porc. Sunt copleșită și atât de mândră de Pigcasso”, a declarat proprietara.
Foto: Facebook
Ce gest a făcut prințul Harry pentru mama sa, Diana. Distanța nu l-a împiedicat
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook