Regina Elisabeta a împlinit 95 de ani pe 21 aprilie. Lideri din toată lumea, precum și oameni simpli, dar și alte capete încoronate, i-au urat la mulți ani cum s-au priceput mai bine. Însă de departe cel mai frumos cadou a venit de la compania Disney, mai exact de la celebrul personaj Winnie the Pooh. Regina Elisabeta e personaj de desen animat.
Regina Elisabeta ar fi fost un mare fan al lui A.A.Milne, autorul celor mai bine vândute cărți clasice pentru copii, care au fost inițial ilustrate de E.H. Shepard. De aceea, în 2016, Disney a lansat chiar și cartea „Winnie the Pooh și ziua de naștere regală”, unde suverana și Winnie the Pooh s-au întâlnit pentru prima dată la împlinirea a 90 de ani.
Regina Elisabeta e personaj de desen animat. Winnie the Pooh îi dăruiește miere de ziua ei
Și anul acesta regina a avut parte de o adevărată surpriză din partea Disney. În cinstei zilei de naștere, gigantul a lansat un desen animat în care Winnie the Pooh și prietenii săi îi dăruiesc reginei un cadou dulce. Animația de 45 de secunde – intitulată Winnie the Pooh și aventura regală- a fost lansată săptămâna aceasta înainte de „Trooping the Color”, o sărbătoare oficială de ziua de naștere a reginei Elisabeta.
Povestea îi urmărește pe Winnie the Pooh, Christopher Robin, Piglet, Tigger și Eeyore în timp ce fac călătoria din pădurea în care locuiesc până la Castelul Windsor. Acolo, ei îi oferă Reginei Elisabeta o oală mare cu miere din colecția personală a lui Pooh, împodobită cu o notă scrisă de mână, fundiță mov și 95 de baloane legate de capac.
Desenul o arată și pe regina Elisabeta, îmbrăcată într-un costum albastru și cu pălărie în ton, privind entuziasmată de la fereastra castelului Windsor.
„Este întotdeauna o onoare”
Kim Raymond, ilustratorul Winnie the Pooh, a vorbit despre experiența creării noului film animat special în cinstea celor 95 de sărbători ale reginei. „Este întotdeauna o onoare să-l desenez pe Winnie the Pooh și cu atât mai mult când este în compania Majestății Sale Regina. Îl desenez pe Pooh de peste 30 de ani și continui să fiu inspirat de operele clasice ale lui EH Shepard”, a spus ilustratorul britanic într-un comunicat. „Disney a dorit să creeze o poveste emoționantă potrivită celui mai iubit urs din lume, care de peste 95 de ani a atins inimile a milioane de oameni.”
Foto: Facebook
Copiii președinților americani au parte de instruire specială. Iată ce sunt învățați să facă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook