Anghel Damian și Theo Rose au ajuns în Dubai pentru vacanța lor exotică, la căldură, cu fiul lor Sasha. Însă nu sunt singuri, așa cum s-a aflat, azi.
Lumea ar putea spune că regizorul serialului Clanul și producătorul BRomania pun la cale ceva, departe de țară. Ei sunt împreună în Dubai. Se și filmează. Primele imagini au apărut în spațiul public, iar odată cu ele au apărut și primele speculații în lumea filmului, legat de un posibil proiect împreună.
Așa cum știți, serialul Clanul va fi difuzat începând de luna aceasta, sezonul al patrulea fiind și ultimul, de altfel. Este, deci, de așteptat ca Anghel Damian, care s-a bucurat de un succes imens în calitate de regizor, să se implice într-un nou proiect. Pe de altă parte, Matei Dima este și el după un proiect important finalizat, Miami Bici 2, film care a avut premiera anul trecut. De curând, a avut succes și cu filmul „Tati part-time”.
Ce fac în Dubai regizorul serialului Clanul și producătorul Bromania
Până se vor clarifica zvonurile și ideile, Matei Dima și Anghel Damian profită de vacanța în Dubai ca să iasă în oraș „ca băieții”, la o partidă de padel. Nici nu au ajuns bine în Dubai, că au pus pe harta vacanței lor unul din cele mai bine cotate cluburi de padel din această zonă. Ei au rezervat terenul și s-au dus să joace.
Sursele noastre ne confirmă faptul că Matei Dima este un adevărat împătimit al acestui sport, pe care îl practică constant în clubul din zona rezidențială Stejarii. Surpriza o oferă Anghel Damian, regizorul serialului Clanul nefiind cunoscut ca un împătimit al sportului. Sau, cel puțin, spre deosebire de alte vedete, el nu a făcut public acest lucru.
Noul sport care fascinează acum lumea
Padelul este sportul cu cea mai mare creștere la nivel mondial. În acest an deja sunt înregistrați, în toată lumea, peste 25 de milioane de jucători, în peste 90 de țări. Acest sport este originar din Mexic, apărând la finele anilor 1960. El a fost „importat” prima dată de spanioli, apoi a intrat într-o expansiune mondială, cu turnee internaționale și sportivi profesioniști. Cei mai mari tenismeni și sportivi ai lumii joacă și padel. Djokovic, Serena Williams, sunt doar doi. Cristiano Ronaldo anunța, anul trecut, o investiție de peste 1 milion de euro într-un club de padel.
În România, acest sport câștigă de la un an la altul tot mai mulți adepți, după ce a fost recunoscut oficial în 2021. Anul trecut, de exemplu, a avut loc și prima competiție națională de profesioniști, Cupa României la Padel desfășurându-se la Timișoara, pe terenurile uneia din primele baze sportive apărute în România, terenuri omologate World Padel Tour.
Pedelul este un sport de rachetă, care se joacă la dublu, pe terenuri înconjurate de pereți de sticlă, iar ca reguli de joc se regăsește la intersecția dintre tenis și squash. Se folosesc mingi de tenis și palete (care seamănă cu rachetele de tenis) compacte.
Theo Rose, primele imagini din vacanță
Pentru această vacanță Anghel Damian și Theo Rose s-au pregătit cu multă emoție, având în vedere că au plecat departe de București și cu micuțul lor împreună. Sasha are deja șapte luni, iar pentru vacanță a primit mai multe costume de baie cu protecție pentru ultraviolete, dar și jucării pentru nisip.
Theo Rose a dezvăluit cum s-a pregătit de plecare, dar a pus pe rețelele sociale și primele imagini din vacanță. Ea l-a și imortalizat pe iubitul ei cu fiul lor în brațe, la malul apei.
Sursa foto / video: Instagram, Padel Center
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook