De ce minte Rodica Mandache? Consideră că minciuna ei „e mai aproape de invenție”, și atunci „lumea e mai frumoasă”.
„Cu minciuna îți învelești viața ta cu altă lume în care lucrurile sunt așa cum ți le dorești”
„Mint și îmi pare rău. Cu minciunea e ca la irlandezi, trăiești într-un fel. Îți învelești viața ta cu altă lume în care lucrurile sunt așa cum le dorești. Minciuna de acolo vine. Te duci la piață și spui că ai fost la teatru, că te-ai întâlnit cu un prinț.
Minciuna mea e mai aproape de invenție, dar au fost oameni care au suferit, pentru că aveau nevoie de o siguranță. Mai și mint în așa fel încât să mă prindă toată lumea. Mint rău că așa e bine și lumea e mai frumoasă”, a povestit în emisiunea lui Denise Rifai Rodica Mandache, una dintre cele mai talentate actrițe ale României.
„Eu exist ca un om tânăr din cauza lui”
Relația pe care Rodica Mandache o are cu actorul Marius Manole este ceva aparte. El o adoră, deși recunoaște că nu o ascultă niciodată, iar ea spune că s-a schimbat enorm de când l-a cunoscut.
„Eu exist ca un om tânăr din cauza lui. Mi-a spus odată: Haideți, doamnă, gândiți-vă unde sunt colegii dumneavoastră, unii bolnavi, alții morți și eu pe dumneavoastră nu vă prind pe scenă. (…) Eu sunt cea care câștig.
În primul rând este extraordinar să fii femeie și un actor care e pe vârful crestei, pe dantela aia, urcă pe scenă și spune că te iubește și ești partenera preferată. Nu știu dacă e adevărat, dar eu trăiesc cu gândul ăsta. Și, da, îl protejez cât pot, dar el face lucrurile astfel încât nu poți să-l protejezi. Mi-a și spus: Știu că aveți dreptate, dar nu vă ascult”, s-a destăinuit artista.
„Viața noastră era frumoasă, eram săraci dar am avut niște părinți extraordinari”
Rodica Mandache, cea mai mare dintre cei patru frați, a fost și cea mai alintată. Deși a iubit foarte mult perioada copilăriei, greutățile au fost atât de mari încât își amintește că o rudă îi tot spunea mamei să-i dea spre adopție unul dintre copii. Însă niciodată nu a fost mai fericită ca atunci.
„Am iubit foarte mult acea perioadă, sunt un om norocos, pentru că am avut niște părinți extraordinari. Viața noastră era frumoasă eram săraci și trăiam într-o lume care parcă avea niște cordoane legate la fiecare poartă să știe ce se întâmplă cu celălalt.
Nu aveam mâncare destulă, mama făcea mereu sfeștanie, bănuiesc că ne mergea rău. Odată chiar atunci când era preotul în casă cineva ne-a adus un pachet mare cu carne. Eu am zis că e de la rugăciune. Viața era frumoasă nu pentru că era opulență, nu pentru că plecam în concediu, ci pentru că tot lumea avea grijă de toată lumea și exista respectul. Fiecare respecta pe toată lumea”, a mai spus artista.
„Tata era cel mai bun om de pe pământ”
Mama artistei a născut-o foarte tânără, „nu erau nici 20 de ani între noi”. Cea care i-a dat viață se trăgea dintr-o „familie nemțească” și era dură, ordonată și foarte religioasă. Cu toate astea însă, nu ține minte să-și fi pedepsit copiii.
„Tata era cel mai bun om de pe pământ, dar mama era foarte severă, nimic nu trecea de legile ei. Actriță fiind m-am îmbolnăvit și am intrat în spital, a venit mama și când m-a văzut în pat a izbucnit în plâns. Șocul meu a fost atât de mare că după două zile m-am făcut bine și am ieșit.
Mama era foarte talentată în toate. Mi-amintesc că odată am scrie lecția urât și trebuia să plec la școală. S-a uitat, a spus că e groaznic și mi-a rupt pagina, nu avea milă de nimic. M-am dus la școală fără lecția făcută. Pare un lucru mititel, dar era foarte grav atunci”, a declarat Rodica Mandache.
”De două ori am fost îndrăgostită de adevăratelea. Hai de două ori și jumătate”
Actrița nu poate trăi fără iubire. A fost și este o „iubăreață”, care la 12 ani s-a îndrăgostit de un pedagog al unei echipe de studenți, iar la 18 ani „am făcut o pasiune pentru un căruțaș. Îl așteptam ca pe un prinț”.
„Trebuie să iubesc ceva ca să exist, astfel aș fi încenușată, plictisitoare. Mi s-a dat calea spre iubire. Îndrăgosteala e extrem de profundă, iubești omul cu tot ce are, îți place și că are defecte și că minte.
„Îndrăgosteala îți dă rost, îți arde privirea, ști de ce trăiești”
Când te îndrăgostești, sărbătoarea ține patru zile, patru săptămâni, patru luni sau cel mult patru ani. Am avut parte de ea. Când îți place ceva, ține tot timpul, te umple, te clădește, te simți un individ care are rost.
Îndrăgosteala îți dă rost, îți arde privirea, ști de ce trăiești, nu ai nici o cărare liberă să vină ceva spre tine să te supere sau să te facă să suferi. De două ori am fost îndrăgostită de-adevăratelea. Hai de două ori și jumătate”, i-a spus vedeta zâmbind lui Denise Rifai.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook