Vedeta tv are două fete, una de 7 ani și alta de un an. Pentru cea mică, plănuia de acum luni bune, o mare petrecere, la aniversare, în România. În schimb, pe cea mare, nu a dezvățat-o de hrana la sân. Practic, copila care merge deja la școală, nu a fost înțărcată, și e alăptată în continuare, de când a venit pe lume.
Sânziana Buruiană și-a propus să intre în Cartea Recordurilor cu timpul incredibil de lung în care își alăptează micuțele. Izabela și Antonia se liniștesc extrem de repede la sânul mamei, așa că sunt alăptate în continuare, deși alte mame își înțarcă copiii, de obicei în jurul vârstei de un an.
,,Ar trebui să mă interesez care a fost cel mai mare record, chiar o să vorbesc cu cei de la Guinness Book”, a spus ea.
Sânziana Buruiană vrea în Cartea Recordurilor
Sânziana Buruiană și-a propus să discute cu reprezentanții de la Cartea Recordurilor, pentru că își alăptează fiica cea mare de șase ani și jumătate și pare că nu are de gând să se oprească prea curând.
„Sunt șase ani și jumătate de când alăptez. Acum o alăptez și pe cea mică, care are doi ani și să vedem câți ani vor mai urma. De asta ar trebui să mă interesez care a fost cel mai mare record, chiar o să vorbesc cu cei de la Guinness Book, care a fost cea mai lungă perioadă de alăptare. Acum îmi alăptez ambii copii, cea mare deja a început să renunțe, dar cea mică încă nu și nu știu cât va mai dura. Pentru mine e o metodă foarte ușoară de adormit și de alinat orice durere.
Îi formezi de mic această imunitate, așa că eu le sfătuiesc pe mămici să încerce, chiar dacă multe se gândesc și din punct de vedere estetic, totuși eu cred că încă nu am așa probleme, după șase ani și jumătate de alăptat, încă mai pot să port decolteuri, ceea ce nu trebuie să își facă griji”, a declarat Sânziana Buruiană, pentru wowbiz.ro.
Vedeta are 37 de ani, iar maternitatea a schimbat-o radical. Ea nu mai este fata dornică de distracții pe care au cunoscut-o românii, ci o mamă responsabilă și asumată. Mai mult, fosta asistentă TV consideră că hrănitul la sân nu are cum să le facă rău micuțelor.
În ultimii ani, recordurile ca durată a alăptării au vizat mame care aveau copii ajunși la pubertate sau chiar la adolescență.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook