Simona Ionescu / Redactor Șef

Se apropie un moment extrem de important în familia Ginei Pistol și a lui Smiley. Blondina însă e speriată

Se apropie un moment extrem de important în familia Ginei Pistol și a lui Smiley. Blondina însă e speriată
Peste câteva zile, Josephine, fiica Ginei Pistol și a lui Smiley va împlini un an. Este soarele ochilor lor, și, cei doi nu contenesc să se bucure de minunea care a intrat în viața lor, chiar dacă au temeri mari.

Gina Pistol a vorbit despre cea mai mare temere pe care o are pentru fiica ei, Josephine. În exclusivitate, la Antena Stars, Gina Pistol a povestit despre provocările pe care nașterea fetiței i le-a prilejuit, dar și despre grijile pe care și le face. Încă din perioada în care era însărcinată cu Josephine, vedeta TV și-a ținut la curent fanii cu toate schimbările și trăirile care au apărut în viața ei. Acum și-a luat inima-n dinți și a vorbit despre temerile cu care se confruntă.

„Îmi fac griji pentru copilul nostru de dinainte să se fi născut.Vorbeam cu Andrei ( n.r. Smiley) despre copii, stăteam așa și ne gândeam pe ce lume aducem un copil. Pentru că lumea în care trăim, din păcate, nu mai este lumea pe care o știam eu.

Nu mai știu în ce interviu am fost întrebată care este cea mai mare teamă a mea și am spus: Mi-e teamă să nu mă trezesc într-o zi și lumea pe care o știam eu să nu mai fie la fel. Și uite că trăiesc teama”, a declarat Gina Pistol pentru Antena Stars.

Smiley își mai dorește un copil

Gina Pistol și Smiley au decis să facă publice momentele frumoase din viața lor alături de copil, însă nu i-au arătat nici până acum chipul. Ei susțin că nu vor să își expună fetița, și că îi vor da libertate acesteia să o facă, în cunoștință de cauză, atunci când va fi suficient de mare ca să își dorească singură asta.

Cele  două vedete discută însă și despre ideea de a mai face un copil. De altfel, așa cum mărturisea și Smiley, în podcastul lui, deseori li se pune această întrebare. Încă nu există un răspuns concret. „ Asta e întrebarea frecventă, aparent pe care mi-o pun și eu mie: Când îi facem un frățior lui Josephine? N-aș putea să răspund la asta, șefa de proiect este aici, care așa…”, a spus Smiley în cadrul podcast-ului.

Sursa foto: Facebook

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre