Simona Ionescu / Redactor Șef

Secrete teribile din spatele rețelelor de manechine plasate în paturile miliardarilor. Mărturii ale fetelor livrate de doi francezi

Secrete teribile din spatele rețelelor de manechine plasate în paturile miliardarilor. Mărturii ale fetelor livrate de doi francezi
În ultimii 3 ani, grație unor anchete declanșate în America și Franța, au ieșit la iveală tot felul de fapte grave, legate de abuzurile comise asupra unor minore și manechine de către bărbați importanți ai lumii. Doi proxeneți s-au sinucis, unul e încă anchetat.

Despre Rețeaua Epstein s-a scris mult, mai ales că au existat mai multe victime care l-au reclamat pe miliardarul proxenet și pedofil. S-au făcut și filme documentare, care au zguduit lumea. Clienții lui erau președinți de stat sau persoane cu funcții înalte, milionari și miliardari cunoscuți din lumea afacerilor. În afară de Prințul Andrew, fiul mijlociu al Reginei Elisabeta, niciunul dintre „prietenii” lui Epstein nu a avut de tras, nici măcar cu o audiere în fața procurorilor.

Totul s-a relaxat după ce Jeffrey Epstein s-a sinucis în pușcăria din New York, în august 2019. FBI nu s-a lăsat și a continuat să o caute pe „codoașa” lui Epstein, Gheslaine Maxwell. Aceasta îi fusese iubită, iar mai apoi a devenit cea mai apropiată colaboratoare, care îi racola fetele. Multe dintre ele asta au susținut în procesul lui Gheslaine, în curs de finalizare la o Curte din New York.

Furnizorii de „fetițe” din lumea modei erau doi francezi

După moartea lui Epstein s-au deschis anchete și în Franța. Doi șefi ai unor agenții importante de manechine din Franța erau acuzați că au convins tinere la început de carieră să intre în paturile unor bărbați din înalta societate. Au fost acuzați și de violuri, pe lângă prostituție și trafic de minori.

Anchetele procurorilor francezi împotriva lui Jean-Luc Brunel și Gerald Marie, ambii având legături cu „lumea bună” din America și cu Jeffrey Epstein, au început în anii 2019 și 2020. Despre Brunel deja știți că s-a sinucis în pușcărie saptămâna trecută, în timp ce aștepta să înceapă procesul său.

Foto Daily Mail: Epstein lângă Jean-Luc Brunel, în avionul său privat. Gheslaine Maxwell era nelipsită de lângă ei

La fel s-a întâmplat și cu miliardarul Epstein, un vechi prieten și un asociat al lui Brunel. Acesta s-a sinucis în celula sa din închisoarea din New York pe 10 august 2019, în timp ce aștepta judecată pentru o serie de infracțiuni, inclusiv trafic de minori și pentru sex și violuri multiple.

Printre presupusele sale victime, se susține în actele instanței, s-au numărat tripleții de 12 ani din Paris.

Cel de-al treilea bărbat, care a fost pus sub acuzare pentru aceleași infracțiuni ca Epstein și Brunel este fostul director de la agenția Elite din Paris. Gerald Marie. Revolta manechinelor din lumea pariziană a modei împotriva abuzurilor lui sexuale a explodat în revista Paris Match, după o știre AFP, la sfârșitul lui septembrie 2020. Atunci s-a aflat că Gerald Marie era vizat de o anchetă pentru viol, agresiune sexuală și viol asupra unui minor.

Ce au povestit anchetatorilor manechinele despre Jean-Luc Brunel

Brunel a fost fondatorul agenției de modele MC2 din Paris, despre care procurorii cred că a fost folosită ca acoperire pentru rețeaua de trafic sexual a lui Epstein.

Francezul și-a început cariera ca un căutător de modele, cărora apoi le-a devenit impresar. A lucrat cu celebrități precum Jerry Hall, Sharon Stone și Monica Bellucci.

Dovezile împotriva lui Brunel, care a fost acuzat în 2020, la vârsta de 70 de ani, au venit de la o serie de foste manechine, care au renunțat la anonimat pentru a-și face publice acuzațiile.

Nou-zeelandeza Zoe Brock a susținut în declarațiile făcute anchetatorilor francezi că a fost abuzată în casa lui din Paris, la începutul anilor 1990.

Un model olandez, Thysia Huisman, care avea 18 ani când a stat pentru prima dată cu Brunel, a spus că a fost violată de el în 1991. Ea este una dintre presupusele victime care au depus mărturii împotriva lui Brunel.

Lana Zakocela, 32 de ani, este un model originar din Letonia, lucrând sub contract cu New York Model Management. Ea a participat la o campanie pentru Victoria’s Secret.  Zakocela a declarat pentru DailyMail că a fost prezentată la Epstein cu agentul ei, Jean-Luc Brunel, care avea legături strânse cu miliardarul pedofil.

Avea în jur de 21 de ani când a fost în acea după-amiază la casa lui Epstein, pe 6 decembrie 2010. Zakocela a spus că a fost invitată la o petrecere cu alte modele de la agenția sa și a spus că acolo a existat și un număr de persoane în vârstă. Ea a spus că nu-și amintește de nimeni de la petrecere.

„Dacă ar fi fost modele din agenția mea, acestea aveau mai mult de 18 ani, deoarece nu ar fi fost lăsate să vină în SUA dacă ar erau minore”.  Ea a spus că nu l-ar fi recunoscut pe prințul Andrew și nimeni nu a făcut nicio prezentare la petrecere.

Brunel a negat acuzațiile. Zakocela a spus că a ajuns să realizeze că lucrurile nu stau bine la agenția lui Brunel și s-a mutat într-o altă  agenție de  modele. A continuat să aibă o carieră de mare succes, apărând în Vogue, Maxim și lucrând la campanii precum Dior și Cartier. Lana a spus presei că nu a fost contactată de FBI, pentru că abia dacă l-a cunoscut pe Epstein.

Fostul director de la Elite, acuzat de manechinele pe care le-a abuzat

După izbucnirea scandalului în presa franceză s-au aflat multe lucruri teribile, întâmplate în interiorul agenției Elite din Paris.

Procuratura franceză avea înregistrată plângerea unei tinere femei, fost jurnalist de la BBC și trei rapoarte despre fostele modele. Femeile povestiseră pentru emisiunea „20 de minute” fapte care ar fi avut loc între 1980 și 1998, scria Le Monde în 28 septembrie 2020. Ancheta a fost deschisă și încredințată Brigăzii pentru protecția minorilor, iar inculpat era Gerald Marie.

Jurnalista de la BBC se dusese să-i ia un interviu lui Marie și s-a trezit asaltată. Deși a înregistrat momentul și BBC a spus că o apără, în final a pus capac peste oala cu scandal, iar jurnalista a demisionat. Și la începutul anilor 2000 a avut loc un mare scandal la Elite, legat de consumul de cocaină. S-a declanșat anchetă, s-au operat percheziții și arestări, dar Gerard Marie a scăpat de punerea sub învinuire.

Directorul filialei europene a agenției Elite până în 2011, când patronii americani nu i-au mai prelungit contractul, francezul a lansat și a susținut carierele unor vedete din lumea modei. Printre ele și Linda Evanghelista, cu care s-a căsătorit, Naomi Campbell, Claudia Schiffer sau Cindy Crawford.

Împotriva lui Gerald Marie (acum în vârstă de 72 de ani) s-a început, în toamna lui 2021, cercetarea pentru viol și agresiune sexuală, după ce 15 femei, dintre care unele erau minore atunci când au devenit victime, au fost audiate la Paris. El a negat toate acuzațiile. Deocamdată, avocații săi susțin că faptele, dacă ar fi adevărate, s-ar fi prescris. Nu sunt probe directe nici că ar fi fost atât de apropiat de Epstein încât să facă parte din rețeaua lui. Este sigur însă că era prieten cu Brunel.

Acuzațiile actriței Carre Otis

În 7 septembrie 2021, adică la un an după începerea anchetei judiciare împotriva lui Gerald Marie, ziarul Le Monde publica un nou articol. Era inclusă declarația fostei manechine Carre Otis, devenită actriță și informația că a venit pentru a fi audiată de procurorii francezi.

Carre Otis avea 17 ani când a fost racolată de impresar, iar Gerald Marie, 34.

Fostul model, Carre Otis, în vârstă de 52 de ani în 2021, a profitat de o măsură care a extins prescripția pentru abuzul sexual al minorilor în New York, și a depus o plângere – sub numele său de familie Sutton – împotriva lui Gerald Marie în august 2021, în Statele Unite.

Povestea ei este identică cu cea a altor foste modele, victime ale violenței sexuale. Tânăra, care a fugit la 16 ani de acasă, a fost văzută în 1991 în California de un bărbat care căuta manechine și a trimis-o la New York, la patronul Elite, John Casablancas (decedat în 2013). Agenția a transferat-o rapid la Paris, unde a fost încredințată directorului Elite Europe, Gérald Marie. Acesta era căsătorit atunci cu Linda Evanghelista. O găzduiește pe puștoaică în propriul apartament. O experiență care se va transforma rapid într-un coșmar.

Potrivit relatării lui Carre Sutton Otis, imediat ce a ajuns în biroul lui Gérald Marie, acesta a plesnit-o peste fund spunându-i: „Nu vreau părerea ta, Carré, vreau ascultarea ta”.

I-a dat cocaină, spunându-i că o va ajuta să slăbească

Conform mărturiei sale, Gerald Marie i-a dat cocaină, explicându-i că o va ajuta să piardă în greutate. „După câteva zile, în timp ce doarmea în camera fiicei lui Marie, este trezită de acesta, vizibil beat, care o violează. Profitând de absențele soției sale Linda Evangelista, Gerald Marie ar fi violat-o și în alte ocazii”, a scris Le Monde.

Modelul Linda Evanghelista a divorțat de Gerald Marie în 1993 (foto Instagram Linda). După ce acesta a fost pus sub acuzare ea a făcut declarații presei.

„În timpul relației mele cu Gérald Marie, nu știam nimic despre aceste acuzații sexuale formulate împotriva lui, așa că nu am putut să le ajut pe aceste femei. Auzindu-le acum, și pe baza propriilor mele experiențe, cred că spun adevărul”, a spus fostul manechin.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre