Irina Popescu, instructor de yoga, a depus o plângere la Secția 15 de Poliție, acuzându-l pe afacerist de viol și tentativă de omor. Ea susține că a înțepat-o cu un cuțit și că a ținut-o cu capul sub apă, în jacuzzi. Pe numele lui Bizu a fost emis un ordin de restricție menit să o protejeze pe soția acestuia, timp de șase luni.
Conform probelor de la dosar prezentate de Gândul.ro. situația e cel puțin încâlcită. Bărbatul susține că el și soția sa au consumat alcool, apoi au făcut sex, existând consimțământ pentru acest lucru.
Tot el spune că a aflat de la parteneră că aceasta a ajuns la spital pe 8 august, rănită, după care s-a îngrijit atent de necesitățile ei: i-a trimis haine, apă, mâncare și i-a cumpărat un nou telefon mobil, pe care aceasta și l-a dorit. Un fel de cadou de împăcare. Femeia susține că are probe ( fotografii) referitoare la agresiune și consideră că i-a fost pusă viața în pericol.
Bizu spune că a sexul a fost cu consimțământ
Declarația pe care Irina Popescu a dat-o în fața polițiștilor – contestată de Mihai Bizu – îl prezintă pe violent până la extrem. Instructoarea de yoga susține că bărbatul ei a ținut-o cu capul sub apă în jacuzzi. Apoi mai spune că soțul i-a provocat o tăietură în „zona subaxilară” și, nu în ultimul rând, arată că după ce au revenit la hotel, „a violat-o și a lovit-o în repetate rânduri”.
Disney face istorie. A lansat prima animație cu un personaj principal bisexual
Veste proastă. Ce credeam că știm despre SARS Cov-2 nu e adevărat
”(n..red. – Mihai Bizu) a scufundat-o în jacuzzi, că i-ar fi produs tăietura în zona subaxilară și că, odată ajunși la hotel, pârâtul a violat-o și lovit-o în repetate rânduri. Ordinul de protecție provizoriu a fost emis așadar în baza unor simple declarații ale soției, care a denaturat situația reală, ca urmare a unor posibile infidelități”, se precizează în motivarea instanței care a decis ordinul de restricție.
Omul de afaceri bucureștean susține că nu și-a adresat niciodată consoarta, ba mai mult, spune că i-a oferit „un nivel de trai foarte bun și o relație armonioasă”. Mihai Bizu le-a spus anchetatorilor că rana Irinei nu poate fi, neapărat, rezultatul unui act de violență domestică, mai ales că nu există niciun document medical constatator. Bizu mai susține că nu știe circumstanțele în care a apărut rana nevestei.
Declarații încâlcite la dosar
”Din susținerile reclamantei (n.red. – Irina Popescu), odată ajunsă în București, a mers direct la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Or. în această ipoteză, nu este clar cum s-a putut deplasa la Secția de Politie pentru a depune plângere penală si pentru a solicita emiterea ordinului de protecție provizoriu.
Mai mult, din niciun document anexat prezentei cereri nu rezultă că agenții de poliție s-ar fi deplasat la spitalul unde era internată reclamanta și nici modalitatea prin care aceștia au fost sesizați pentru a interveni.
Este neîndoielnic faptul că reclamanta nu se putea afla în același timp și la spital și la secția de poliție, astfel că se ridică suspiciunea rezonabilă de nelegalitate a ordinului emis, întrucât nu se poate stabili cum a fost întocmit formularul de evaluare a riscului și ce anume constatări au făcut organele de poliție (…).
Formularul de evaluare a riscului întocmit în vederea emiterii ordinului de protecție provizoriu cuprinde doar răspunsurile victimei la întrebările stabilite, însă spațiul alocat constatărilor polițistului nu este completat. Or, dacă nu se poate stabili cum au fost sesizate organele de poliție și nici constatările pe care aceștia le-au făcut personal (starea victimei), atunci se ridică o problemă în ceea ce privește legalitatea ordinului de protecție provizoriu emis.
Cu privire la formularul de evaluare a riscului, din cele 21 de întrebări, doar pentru 5 dintre acestea a fost indicat un răspuns pozitiv, chiar și acestea fiind nesincere. Întrebată fiind dacă pârâtul este o persoană violentă, victima a răspuns în mod afirmativ, însă la alte întrebări formulate pentru a dovedi agresivitatea soțului, aceasta a răspuns în mod negativ”, se menționează în motivarea instanței de judecată, conform sursei citate.
Sursa foto: Ebroky.com
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook