Selena Gomez nu intră de ani buni pe rețelele sociale. conturile îi sunt administrate de echipa ei de PR și atât. Vedeta nu mai vrea să interacționeze direct, după ce cuvinte jignitoare și ofense din trecut au dus-o în fața psihoterapeutului. Cel mai mult aceasta a fost afectată de oamenii care criticau modul în care arată, kilogramele în plus sau în minus, de exemplu.
O actriță celebră a vrut să se sinucidă în urma unor mesaje pe Twitter
Actriţa americană Constance Wu, una dintre vedetele peliculei ‘Crazy Rich Asians (Netflix, 2018), a mărturisit joi că a încercat să se sinucidă în urmă cu trei ani, după ce a fost vizată de comentarii ofensatoare pe reţelele de socializare, potrivit AFP.
Constance Wu, în vârstă de 40 de ani, s-a confruntat cu un un val de critici în 2019 în urma unor remarci publicate pe Twitter. Ea a fost denigrată de internauți cu referire la sitcom-ul Fresh Off the Boat, din a cărui distribuţie făcea parte. „Capac” i-a pus remarca altei actrițe asiatico-americane care a etichetat-o drept „un flagel pentru comunitatea asiatico-americană”, astfel că Constance Wu a decis să-şi pună capăt zilelor.
Constance Wu a încercat să se sinucidă din cauza mesajelor primite
„Începusem să cred că nu mai merit să trăiesc. Că devenisem o ruşine pentru AsAms (americani de origine asiatică, n.red) şi că le-ar fi mai bine fără mine, a scris Constance Wu într-un lung mesaj publicat joi pe Twitter. Din fericire, un prieten m-a găsit şi m-a dus imediat la urgenţă”.
După tentativa de suicid, actriţa şi-a întrerupt cariera, a luat o pauză de la reţelele de socializare și s-a concentrat asupra sănătăţii mintale.
Ea a decis acum să-şi dezvăluie povestea pentru a deschide o discuţie despre sănătate mintală în sânul comunităţii asiatice din Statele Unite. „Chiar dacă mi-e teamă, am hotărât că îmi sunt datoare mie însămi să fiu curajoasă şi să-mi spun povestea pentru a putea ajuta’ alte persoane care se găsesc într-o situaţie similară”, a scris actriţa.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook