Tragedia prin care a trecut Bonnie Tyler. Vedeta pop din anii 80, în vârstă de 69 de ani, care este căsătorită cu Robert Sullivan de peste 40 de ani, a vorbit deschis despre impactul durabil pe care pierderea sarcinii din trecut a avut-o asupra vieții sale.
Nu a fost „menit” ca Bonnie Tyler să aibă o familie
Tragedia prin care a trecut Bonnie Tyler. Căntăreața împlinește 70 de ani anul acesta și a recunoscut că, pentru ea, a avea o familie nu era „menit să fie”.
„A fost prea târziu să am o familie. Când aveam 39 de ani, mi s-a părut momentul potrivit pentru a mă opri din a lua tratamentul cu anticoncepționale. Am fost atât de norocoasă pentru că am rămas însărcinată aproape imediat. Din păcate, nu a fost menit să fie și am avut un avort spontan”, a povestit artista.
Deși Bonnie a rămas marcată din cauza pierderii, ea și-a găsit mângâiere în tânărul ei nepot, care la acea vreme locuia cu ea și Robert.
„Era oribil la vremea aceea. Nepotul meu Christopher locuia cu mine acasă în Swansea. El este fiul fratelui meu cel mare. Este atât de amuzant și pur și simplu fantastic. Acum are vreo cincizeci de ani, dar avea doar 20 de ani când i-am cerut să locuiască cu noi”, spune Bonnie Tyler.
Secretul unei căsnicii de lungă durată de la Bonnie Tyler
Bonnie, care s-a căsătorit atunci când avea doar 22 de ani, a împărtășit și secretul căsniciei lor de lungă durată.
Cântăreața a spus că dragostea lor este încă la fel de puternică ca în ziua în care au spus „Da”. Admirația ei pentru Robert continuă să crească în fiecare zi datorită sufletului său amabil și „blând”. Și, deși cariera ei muzicală a fost întreruptă din cauza coronavirusului, Bonnie s-a bucurat din plin de perioada petrecută acasă jumătatea ei.
După ani de turnee și călătorii, perechea „profită cu adevărat” de timpul petrecut de când a început carantina în martie anul trecut. Noul album al lui Bonnie, The Best Is Still To Come, este disponibil acum pe toate serviciile de streaming.
Ardei iute în șosete, obiceiul recomandat de specialiști. Are beneficii uimitoare
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook