De la Madonna și Gloria Estefan până la Kylie Minogue și Paul McCartney, multe celebrități au scris deja cărți pentru copii. Desigur, au făcut și bani frumoși cu cărțile vândute. Fenomenul nu este deloc nou. Primul „copil teribil” de la Hollywood, Shirley Temple, a scris o serie de cărți pentru cei mici în 1930. De asemenea, Elizabeth Taylor a făcut asta în adolescență. Ea a publicat „Nibbles and Me”, o poveste despre escapadă ei cu un pui de veveriță.
Cărțile Madonnei pentru copii, inspirate din Kaballah
Madonna a scris mai multe cărți pentru cei mici. Divei îi plac copii, ca dovadă că a și adoptat. Cărțile ei au fost un real succes, din start. Prima carte a Madonnei s-a vândut în 500.000 de exemplare. Dar „material girl” a scris o întreagă serie de cărți pentru copii. Artista spune că ideea i-a fost insuflată de profesorul ei de Kabbalah (cult religios), care i-a sugerat să împartă învățăturile spirituale pe care le-a acumulat scriind cărți pentru cei mici.
„Creșterea unui copil maturizează pe oricine, inclusiv pe mine. Ne face să fim mai responsabili și mai atenți la acțiunile noastre și la consecințele lor. Citindu-le seară copiilor mei, mi-am dat seama că acesta este momentul ideal de a-i învață câte ceva despre viață, despre dragoste și despre căutarea fericirii”, a explicat artista într-un interviu.
„The English Roses: Too Good to Be True” este prima dintre cele cinci cărți pentru copii scrise de Madonna. Ulterior, cântăreața a publicat și cărțile „Mr. Peabody’s Apples”, editată în 37 de limbi și distribuită în toată lumea, „Yakov and the Seven Thieves”, „The Adventures Of Abdi” și „Lotsa de Casha”.
Cărți cu și despre animale scrie de vedete
Ex-Beatles-ul Paul McCartney a scris despre tărâmul de basm al Animaliei, un loc în care viețuitoarele trăiesc în libertate, fără se se teamă. Spre comparație este prezentat și Megatropolisul, un loc în care animalele sunt folosite că sclavi ai muncii.
Julie Andrews, celebra interpreta a personajului Mary Poppins, a scris și ea mai multe volume pentru cei mici. În 2006 a publicat „The Great American Mousical”, scrisă împreună cu fiica ei, Emma Walton Hamilton – un tribut adus muzicalului de pe Broadway în limbajul celor mici, prin prisma unui grup de șoricei care pregătesc un spectacol menit să le salveze teatrul de la demolare. Restul seriei de cărți cu șoricei e completat de: „Mandy”, „Simeon’s Gift”, „Dumpy’s Extra-Busy Day” și „Dumpy’s Valentine”.
Gloria Estefan a scris două cărți pentru copii, în colaborare cu Michael Garland, cunoscut realizator de desene care ilustrează poveștile pentru cei mici, pornind de la cățelul ei. Prima dintre ele, intitulată „The Magical Mysterious Adventures of Noelle the Bulldog” („Aventurile magice și misterioase ale bulldogului Noelle”), este povestea unui pui de cățel. Acesta, deși se bucură că a fost adoptat de o fetiță, se gândește dacă se va putea adapta în locuința în care va fi dus.
După succesul înregistrat de prima carte, a urmat continuarea poveștii. Intitulată „Noelle’s Treasure Tale” („Povestea comorii lui Noelle”), nouă carte o readuce în prim-plan pe cățelușa Noelle, care de această dată pleacă împreună cu familia în excursie pe coasta Floridei.
Lecții de viață cu Whoopi Goldberg și Jamie Lee Curtis
Maestra comediei Whoopi Goldberg s-a apucat și ea să scrie și cărți pentru copii. „Whoopi’s Big Book of Manners” („Cartea de bune maniere a lui Whoopi”) este o carte care spune lucrurilor pe nume.
Cu peste 4.000.0000 de exemplare vândute, actrița Jamie Lee Curtis este probabil cea mai de succes autoare de literatură pentru copii din rândul vedetelor. Ea colaborează de decenii cu editura Harper Collins. Ce-a de-a șaptea carte a ei – „Is There Really a Human Race?” („Există într-adevăr o competiție între oameni?”) s-a născut atunci când fiul ei, Tom, i-a pus această întrebare.
Cât a luptat cu cancerul, Kylie Minogue a inventat o prințesă
În timpul tratamentului împotriva cancerului la san, Kylie Minogue a scris cartea pentru copii „The Showgirl Princess”, care prezintă o transpunere fantastică a aventurilor ei din timpul ultimului sau turneu.
Cartea e ilustrată de artistul Swan Park, care s-a inspirat din desenele trimise de cei mai tineri fani ai vedetei.
Și vedetele autohtone scriu cărți pentru copii
Și vedetele autohtone și-au pus numele pe cărți pentru copii. „Oscar, minunatul meu cățel” este scrisă de Anamaria Ferentz, fosta componentă a trupei Demmo. Cartea este inspirată din realitate, iar autoarea este ea însăși personaj.
Actorul Iurie Darie este autorul cărții „Hai să ne jucăm cu Rila și Iurie Darie”, carte menită să dezvolte creativitatea și spiritul de observație al copiilor. Apărută în ediție bilingvă, cartea conține jocuri și glume redate cu ajutorul unor desene atractive realizate de Iurie Darie.
Și Virgil Ianțu a scris op carte dedicată celor mici. După succesul înregistrat cu emisiunea care le era dedicată, a fost pasul firesc. Așa a apărut volumul „Copiii spun… emoțiile sunt bune”.
În vizită în noua casă a lui Katy Perry și Orlando Bloom. Ce vecini celebri au în cartierul faimos
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook