Întâmpinarea Domnului, numită şi Stretenie sau Ziua Ursului este un moment plin de tradiții și obiceiuri.
2 februarie, Întâmpinarea Domnului. Ce nu aveți voie să faceți azi
Întâmpinarea Domnului, marele praznic împărătesc, este sărbătorit în fiecare an pe data de 2 ianuarie. Potrivit istoriei, în această zi Mântuitorul a fost dus de Sfânta Fecioară și Iosif la Templu pentru a împlini învățătura Vechiului Testament. Potrivit acesteia, orice prim născut băiat urma să fie închinat Domnului la 40 de zile după naștere.
De atunci, tradiția creștină spune că după șase săptămâni de la naștere, pruncii vor fi aduși la biserică pentru a li se face molifta și a fi închinați la sfintele icoane.
Ce înseamnă Ziua Ursului
De sărbătoarea Întâmpinării Domnului, ziua mai este numită şi Stretenie sau Ziua Ursului, pentru că anotimpul friguros se confruntă cu cel cald. În perioada 1-3 februarie, tradiția spune că ursul devine aducător de noroc, belșug și fertilitate, dar este și tămăduitor și prezicător al vremii.
De aceea, pe 2 februarie se pun bucăți de carne sau vase cu miere pe care ursul le va găsi. De asemenea, pentru ca oamenii să fie puternic precum acest animal, e bine să se ungă cu untură de urs. Persoanele care s-au speriat vor fi afumați cu puțin păr de urs și vor scăpa de probleme. Bătrânii spun că dacă în această zi ursul iese din bârlog și își vede umbra și se sperie, iarna se va prelungi cu încă șase săptămâni.
Nu se fac nunți în această zi
Tot tradiția spune că nimeni nu are voie să facă nuntă în această zi, pentru că va avea ghinion. De altfel și copiii care se nasc pe 2 februarie vor avea parte de multe probleme în viață. De Întâmpinarea Domnului, există un obicei numit Târcolitul viilor, de care țin cont toți gospodarii. Capul familiei trece pe la vie în dimineața acestei zile cu bundărete, un fel de caltaboș, care simbolizează prosperitatea și abundența.
Dar și o sticlă cu vin. Se va ocoli via de trei ori și în fiecare colț al viei se va pune o bucată de caltaboș. În final, se va tăia o coardă a viei, care se va unge cu funingine și se va bea puțin vin. În final se va rosti “Doamne, să-mi faci strugurii cât bundaretele de mari!”, și se va planta coarda tăiată în grădina casei.
Pe surse: lumina
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook