Autoritățile locale dau vina pe pandemie și pe situația de urgență pentru că lucrările de reabilitare de la ”Liceul Constantin Brătescu” și de la Școala Gimnazială sunt departe de a fi finalizate. Așa că au trimis copiii să învele la Capela Cimitirului Reînvierea, la Casa de Cultură, la Biserică, la o sală de sport, la atelierul școlar.
Copii vor învăța în capela mortuară
Elevii dintr-un liceu și o școală gimnazială din orașul Isaccea, județul Tulcea vor învăța pentru o perioadă la capela mortuară. Liceul se află în plin proces de renovare de mai bine de şase luni, dar departe de finalizarea lucrărilor, scrie publicația Tulcea Noastră.
Prefectul județului Tulcea, Cristian Iordan, susține că elevii, mai ales cei care încep pentru prima dată școala, nu pot învăța într-o capelă mortuară, însă primarul orașului Isaccea, Anastase Moraru, îl contrazice. Decizia a primit chiar binecuvântarea Parohiei Isaccea.
Ore în capela mortuară
Potrivit presei locale, o parte dintre elevi vor face ore în sala de sport, alții vor sta în atelierul școlar, și mai mai fi o parte de elevi care vor învăța în capela mortuară.
Tulceanoastră.ro scrie că liceul și școala din Isaccea sunt în reabilitare de 6 luni. Termenul de execuție asumat de constructori pentru una dintre clădiri a fost 31 august 2020, iar pentru cealaltă, 28 februarie 2021.
Presa locală se întrebă de ce oare, în locul capelei mortuare, nu s-au ales cele două săli de ședințe din primărie. Ce se va întâmpla dacă moare cineva și va fi nevoie de capelă și biserică?
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook