Secretele haremului lui Suleyman Magnificul: școală pentru femei și doar anumiți bărbați primeau acces

Dintre toate secțiunile sale, niciuna nu stârnește mai multă fascinație decât Haremul (harem derivă din arabă și se traduce prin spațiu „interzis”), accesibil doar sultanului, familiei sale și eunucilor care îl păzeau.

Dincolo de miturile exotice perpetuate de filme și romane, realitatea era una complexă: un loc de educație, intrigă politică și ierarhie strictă, unde femeile puteau influența destinele imperiului.

Unul dintre geniile epocii a contribuit la construcția palatului

Inițial, după construcția palatului Topkapî, haremul era modest. O secțiune mică, numită „Harem-i Duhteran”, exista deja în timpul lui Mehmed al II-lea.

Dezvoltarea sa majoră a început în secolul al XVI-lea, când Sultanul Suleyman Magnificul și-a mutat familia, inclusiv celebra sa soție Hurrem Sultan din Vechiul Palat în Topkapî. Această mutare a transformat haremul într-o adevărată reședință privată, extinsă progresiv până în secolul al XIX-lea.

Haremul avea 9 băi, 2 moschei, un spital, dormitoare și spălătorii separate de restul palatului

Arhitectul imperial Mimar Sinan, unul dintre geniile epocii, a contribuit semnificativ la construcții, inclusiv la Camera Privată a lui Murad al III-lea.

Haremul a ajuns să cuprindă peste 300-400 de camere, 9 băi (hammam), 2 moschei, un spital, dormitoare și spălătorii, toate separate de restul palatului prin ziduri înalte și porți păzite. Reconstrucții majore au avut loc după incendii, cum ar fi cel din 1665.

Cel mai impresionant loc era reprezentat de apartamentele mamei sultanului

Ascuns în spatele Turnului Justiției, Haremul era un oraș în miniatură: curți cu fântâni, grădini suspendate și camere conectate prin coridoare înguste. Cel mai impresionant loc era reprezentat de apartamentele mamei sultanului, Valida Sultan, cea mai puternică femeie care a condus haremul.

Camera privată a lui Murad al III-lea a fost proiectată de Mimar Sinan, cu fântâni interioare și decorațiuni rafinate. Sala imperială era locul în care aveau loc recepțiile și inegalabilul tron al sultanului.

În ceea ce privește Curtea Eunucilor și Curtea Concubinelor, acestea aveau porți de acces păzite strict. Decorul era dominat de faianță de Iznik și Kutahya, e vorba de plăci albastre, turcoaz și roșii, cu motive florale și geometrice.

Haremul a fost o școală pentru femei

Contrar imaginii de paradis, Haremul era o instituție riguroasă, funcționând ca o școală pentru femei. Concubinele, adesea aduse din regiuni cucerite la vârste tinere (12-14 ani), erau convertite la islam și educate. Fetele învățau să scrie și să citească, să cânte, să danseze, dar și să știe să brodeze perfect.

Doar cele mai frumoase și mai inteligente ajungeau la sultan. Adevărata conducătoare a Haremului era mama sultanului, urmată de cadâne, adică soțiile oficiale și favoritele, cunoscute ca ikbals.

Pe ultimele locuri se aflau concubinele obișnuite și slujitoarele. Singurii bărbați permiși în interior erau eunucii negri, care păzeau și administrau locația.

De asemenea, Haremul era și un centru de putere unde femeile educau viitorii sultani și influențau decizii de stat. În 1856, sultanii s-au mutat la Palatul Dolmabahce, iar în anul 1924 Topkapî a devenit muzeu.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!