Rolul sultanei Hurrem din Suleyman magnificul a făcut să fie iubită în toată lumea. Zâmbitoare pe micile ecrane, Meryem Uzerli a trecut printr-o poveste groaznică în viața reală.
A fost înșelată de iubit
Sunt puțini cei care știu că după rolul sultanei Hurrem care i-a adus recunoaștere globală, Meryem Uzerli a părăsit Turcia, înlăcrimată, dar și… însărcinată. Frumoasa actriță a căutat liniștea și a găsit-o la Berlin, în brațele părinților. După ce a făcut acest pas important în viața sa, actrița a anunțat că a ales să nu mai meargă pe același drum cu iubitul său, Can Ateş.
Motivul? Se săturase de infidelitățile acestuia. Chiar și așa, actrița și-a dorit enorm să devină mamă și a păstrat copilul, iar pe 10 februarie 2014 a văzut lumina zilei un îngeraș, care a primit numele Lara.
Iubitul și-a dorit să renunțe la copil
Presa din Turcia a relatat la acel moment că iubitul vedetei nu și-ar fi dorit copilul și i-ar fi spus să facă un avort. De asemenea, acesta nu vroia ca ea să mai continue să joace în Suleyman Magnificul. Au existat și zvonuri potrivit cărora actrița ar fi fost înlocuită din serial, iar acest lucru a durut-o enorm.
A vrut să se sinucidă
De asemenea, s-a spus că actrița ar fi cedat nervos, a făcut o depresie și ar fi vrut chiar să pună capăt vieții, aruncându-se de la balconul camerei în care locuia la Istanbul. De aceea, plecarea la părinții săi a fost cel mai bun lucru din acel moment, care a ajutat-o să-și revină și să vadă viața cu alți ochi.
„Vreau să asist la nașterea copilului”
Când actrița și-a găsit echilibrul, cu doar puțin timp înainte va fetița să se nască, iubitul care nu și-a dorit copilul și-a schimbat opțiunea și a mărturisit că a greșit și că vrea să recunoască bebelușul. „Vreau să asist la nașterea copilului, vreau să îl recunosc, să îi dau numele meu. Desigur, și să îl ajut financiar și moral atât cât îmi va sta în putință.
Vreau să mă ocup de fiica noastră. Nu pot să o las în voia sorții!”, a mărturisit afaceristul în 2014. Meryem a trecut cu vederea peste trecut și l-a lăsat să-și cunoască moștenitorul, ba chiar mai târziu i-a trimis felicitări și flori de ziua de naștere. Astrele s-au aliniat, iar actrița, care locuiește tot în Germania, are lângă ea un bărbat care o merită și două fetițe pe care le adoră.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook